DEZASTRU LA BNM: Cheltuieli pentru sărbători şi fitness. Credite de milioane angajaţilor băncii. VOTKĂ, TABACIOC, FEMEI!
Veniturile Băncii Naţionale a Moldovei au constituit 4,507 miliarde de lei cu 907% mai mult în 2014 faţă de prognoză, iar în 2013 veniturile au însumat 2,750 miliarde de lei cu aproape 500% mai mult faţă de estimări, potrivit raportului de audit privind veniturile şi cheltuielile băncii centrale pentru anii 2013-2014, prezentare acăruia a fost amânată pentru o altă şedinţă a Curţii de Conturi.
Raportul relevă că 97% din venituri au fost acumulate din dobânzile valorilor mobiliare în valută străină şi valori mobiliare de stat, dar şi în urma tranzacţiilor şi diferenţelor de schimb valutar.
Potrivit documentului, BNM a înregistrat abateri la gestionarea resurselor financiare. Astfel, salarizarea membrilor Consiliului de Administraţie a BNM nu sunt în mărimea prevăzută de lege, salariul lunar constituind 63,1 mii lei până la 73,8 mii de lei sau 15-17,5 salarii medii lunare pe economie fiind admisă o situaţie de inechitate privind salariile comparativ cu persoanele din alte instituţii. De asemenea au fost achitate neeficient 45,6 mil. lei, inclusiv prime cu caracter stimulator în sumă de 35,9 mil. de lei.
„Neplafonarea limitei cheltuielilor sociale a influenţat utilizarea eficientă a banilor, fiind cheltuiţi în baza unor contracte 657,7 mii de lei, inclusiv 177,2 pentru organizarea sărbătorilor, 150,8 mii de lei pentru excursii, 72,8 mii lei – vizionarea spectacolelor şi 68,4 mii de lei – servicii de fitness”, se mai spune în raportul de audit.
În anii 2013-2014, 169 de angajaţi ai BNM au beneficiat de credite în sumă de 31,5 mil. de lei, inclusiv 30,3 mil. d elei pentru investiţii imobiliare pe un termen de 15 la o dobândă de 0,5%, anual în unele cazuri cu nerespectarea prevederilor regulamentare.
Pentru unele deplasări în străinătate angajaţii BNM au zburat la business class cheltuind 393,5 mii de lei sau de două ori mai scump.
Deşi, în ansamblu, limitele de cheltuieli au fost respectate, în unele cazuri acestea depăşesc cu 15-200%.
Raportul de audit al BNM privind veniturile şi cheltuielile nu a fost discutat la şedinţa Curţii de Conturi, în condiţiile în care membrii plenului au votat unanim pentru contramandarea audierii raportului. Motivul invocat de preşedintele curţii a fost lipsa de la şedinţă a guvernatorului BNM, Dorin Drăguţanu, dar şi a reprezentanţilor Guvernului şi Ministerului Finanţelor. „Când factorii de decizie vor putea participa la şedinţa Curţii de Conturi la raportul de audit al BNM atunci va fi audiat raportul”, a declarat preşedintele Serafim Urechean.
Ion Sturzu, viceguvernatorul BNM a declarat că activitatea BNM a fost în strictă conformitate cu legea. Ceea ce se conţine în raport nu e decât opinia auditorului, dar decizia în plen se ia de membrii Curţii de Conturi. Noi am prezentat auditorilor cadrul legal pentru fiecare obiecţie.
„Sunt foarte curios, înţeleg că dl, preşedinte îl vrea nemijlocit pe guvernatorul BNM, Dorin Drăguţanu. Cadrul legal ne permite ca instituţia să fie reprezentată şi de altcineva. Aţi văzut atitudinea preşedintelui. Eu cred că interesul este altul. Salarizarea a fost efectuată în conformitate cu legislaţia, dacă cineva are obiecţii vizavi de cuantum nu are decât să intervină la legislaţie”, a afirmat Sturzu.
Referindu-se le creditele acordate angajaţilor BNM, Sturzu a menţionat că astăzi cadrul legal al BNM permite ca în cadrul băncii să fie suportate cheltuieli cu caracter social, care includ şi acordarea împrumuturilor angajaţilor băncii, iar auditorii nu au depistat nici o încălcare la acest capitol.
Sursa:moldova24.info