Dezbateri în Parlamentul European: „Am fost șocați de autobuzele din Transnistria; Singurul licăr de speranță – blocul ACUM”
Prezență scăzută la votare din cauza neîncrederii în instituțiile de stat, tratament incorect al cetățenilor din Diasporă, proces confuz de votare din cauza sistemului electoral mixt și a referendumului, dar și alegători transnistreni aduși în mod forțat și remunerați pentru vot.
Sunt câteva dintre concluziile misiunii Parlamentului European care a monitorizat scrutinul din 24 februarie, care s-a desfășurat în țara noastră. Raportul a fost supus discuțiilor în cadrul Comisiei pentru politică externă a Parlamentului European.
Europarlamentara Rebecca Harms și șefa misiunii de observare a confirmat cazurile de aducere forțată a votanților transnistreni, dar și faptul că aceștia au primit bani.
„Am fost șocați de autobuzele care transportau locuitori din Transnistria către secțiile de votare. Au existat afirmații credibile că unii dintre ei au primit bani. E o nouă caracteristică a alegerilor din Moldova și e sub semnul întrebării generozitatea guvernului în legătură cu facilitarea deplasării acestor cetățeni aflați în localități care nu sunt sub controlul autorităților”, a declarat Rebecca Harms.
În opinia misiunii de monitorizare, prezența la vot scăzută reprezintă un semn al neîncrederii în instituțiile de stat din cauza evenimentelor care au avut loc după alegerile din 2014.
„Este vorba de frauda bancară imensă, procedurile lente în justiție pentru cei indentificați ca fiind participanți la fraudă, unul dintre care, Ilan Șor, a participat la alegeri și a ajuns în parlament; Invalidarea alegerilor pentru Primăria Chișinău a fost una ditnre experiențele negative ale alegătorilor; legăturile dintre politic și oligarhi au dus la schimbări bruște în parlament. Cadrul legislativ electoral a fost schimbat în 2018, fără a fi discutat pe larg și fiind criticat de Comisia de la Veneția și Parlamentul European. Procedura de vot a fost una confuză. În diverse secții de vot, oamenii nu înțelegeau ce să facă cu cele patru buletine de vot pe care le primeau”, a menționat șefa misiunii de monitorizare.
De asemenea, europarlamentarii au criticat tratamentul autorităților de la Chișinău față de moldovenii din afara țării care aveau pașapoarte expirate și nu au putut să voteze. Asta în contextul în care CEC a anunțat despre noile reguli mult prea târziu, făcând dificilă obținerea de pașapoarte noi.
După audierea raportului misiunii, unii europarlamentari au declarat că trebuie susținută în continuare suspendarea ajutorului bugetar, dar și „să introducă sancțiuni pentru oligarhii responsabili pentru corupția din Moldova”.
„Rezultatele și felul desfășurării alegerilor nu prezintă o îmbunătățire democratică a situației în țară. Acest proces confirmă concluziile pe care Parlamentul European deja le-a dat, în momentul în care Comisia de la Veneția a criticat noul sistem electoral care împiedică libera exprimare a cetățenilor și susține oligarhii. Votul din Transnistria servește oligarhilor din ambele părți, guvernului de la Tiraspol și guvernului controlat de Plahotniuc. Mă tem că aceeași alegători vor fi utilizați și în alegerile din țara mea pentru că au pașapoarte românești. Votul din Transnistria pune o problemă de credibilitate pentru acest scrutin. Parlamentul European nu doar că trebuie să susțină în continuare suspendarea ajutorului bugetar pentru Moldova, dar și să introducă sancțiuni pentru oligarhii responsabili pentru corupția din Moldova, care controlează guvernul în totalitate, care au dus la un regim extrem de rău pentru întreaga vecinătate”, a declarat europarlamentarul Cristian Preda.
„Parlamentul European de multe ori a transmis un mesaj foarte clar în legătură cu situația din Moldova condiționând suportul bugetar. Există evaluări diferite, unele sunt mai pozitive, altele mai critice. Poziția mea ca raportor AFET, fără afiliere la partide politice, este că imaginea nu este nici neagră, nici albă. Procesul electoral nu este unul foarte bun și persistă probleme în legătură cu formarea Parlamentului. S-ar putea să dureze încă șapte săptămâni ca raportul final al OSCE să fie redactat. Așadar, acum nu trebuie să facem o evaluare prematură în legătură cu consecințele acestor alegeri și relațiile UE-RM. Vă spun acest lucru pentru că sunt sigur că am luat o decizie foarte corectă în 2017 și aș rămâne la acest punct în așteptarea raportului final. Felul în care autoritățile din Moldova vor rezolva plângerile depuse va fi un factor decisiv între timp”, a remarcat Petras Auštrevičius.
Singurul licăr de speranță e rezultatul obținut de blocul ACUM Platforma DA și PAS, consideră europarlamentarul Joachim Zeller.
„Evaluările alegerilor pot fi diferite, dar Rebecca Harms a prezentat o listă cuprinzătoare a lucrurilor pe care le regretăm. Faptul că ministrul de Externe rus a declarat că totul s-a derulat în mod minunat, totula fost organizat strălucit. E clar că evaluările pot fi diferite, dar trebuie să spunem că participarea la vot a scăzut sub 50%. Singurul licăr de speranță e faptul că coaliția de opoziție formată din partidul Maiei Sandu și cel al lui Andrei Năstase a reușit să obțină 27 de locuri din totalul de 101. Decizia Comisiei de a face solicitări în ceea ce privește reforma justiției este foarte importantă. E de remarcat și faptul că președintele Dodon a anunțat că, după ce Parlamentul va fi constituit, va merge la Moscova pentru a purta negocieri cu Putin. Au participat la alegeri și cei din Transnistria. Alegătorii au fost aduși la secțiile de votare cu autobuzele. Toți erau rusofoni și nu puteam să dea răspuns. Am participat la numărătoarea voturilor din aceste trei secții de vot și o doamnă de la un chioșc din apropiere spunea că nu a văzut în viața ei o invazie de vorbitori de limbă rusă care au fost remunerați cu 100 de lei. Mi s-a părut foarte ciudat. Per ansamblu, credem că ne este foarte greu să continuăm cu Acordul de Asociere cu Moldova, dar trebuie să observăm situația îndeaproape, cum evoluează lucrurile și să acordăm sprijinul nostru opoziției democratice”, a spus Zeller.
„Am făcut parte din această delegație. Alegerile au fost libere și corecte, chiar dacă campania electorală a fost afectată de o serie de probleme. Se puteau simți consecințele de la alegerile pentru Primăria Chișinău. Partidul Socialiștilor a câștigat, are o retorică antieuropeană. Rezultatul obținut însă a fost mai prost decât cel scontat, contrar propagandei masive. S-a demontrat că atmosfera din Moldova este mult mai bună și mai sănătoasă decât în trecut. Îmi pare rău că partidele pro-europene au negat posibilitatea de a intra într-o coaliție. Comisia de la Veneția a criticat sistemul de vot. În urma alegerilor, au intrat câteva fețe noi pe scena politică din Moldova. Campania electorală nu a fost orientată geopolitic. Acolo unde am fost observator, în sudul țării, am observat o influență a Turciei și a investiților turce. Cred că UE ar trebui să pună accentul pe aceste aspecte”, a comentat europarlamentarul Miroslav Poche.
Amintim că, în rezoluția recentă adoptată după anularea alegerilor pentru Primăria Chișinău, Parlamentul European a cerut Comisiei Europeană să suspende orice plăți prevăzute pentru debursarea asistenței macrofinanciare acordate RM, iar orice decizie privind plățile viitoare ar trebui să aibă loc numai după alegerile parlamentare și cu condiția că acestea sunt în conformitate cu standardele internaționale.
Sursa:jurnal.md