Dezbateri încinse în Parlament. Are șanse moțiunea opoziției să fie votată?

Moțiunea de cenzură înaintată de opoziția comunistă este supusă dezbaterilor astăzi, la Parlament. Premierul Iurie Leancă este prezent împreună cu toți miniștrii din Guvern.
În raportul prezentat, Leancă a declarat că moțiunea este absolut politică și reflectă frămîntările comuniștilor. Potrivit lui Iurie Leancă, pînă în 2009, Moldova a fost falimentată, izolată și fragmentată. „Moţiunea este total politică şi reflectă frământările PCRM. Se înscrie în revoluţia comuniştilor care s-a transformat într-o luptă împotriva instituţiilor statului. PCRM trebuie să revină printre oameni şi să nu mai lupte împotriva intereselor ţării şi a cetăţenilor. Dacă obiectivul politic al PCRM este de a dărâma Guvernul ca să provoace o nouă criză politică, care să ducă la alegeri anticipate, pentru mine este vital să dăm ripostă încercărilor comuniştilor de a provoca o criză politică”, a declarat Prim-ministrul.
Totodată, șeful Cabinetului de miniștri a remarcat că PCRM nu a acceptat niciodată poziția lor în opoziție, dar mai au șansa pentru a înțelege aceste rol. De asemenea, a mai spus că prin speculaţiile PCRM, comuniştii nu atacă guvernarea, ci viitorul Republicii Moldova.
Menționăm că Premierul Iurie Leancă a prezentat un raport de activitate a Guvernului în plenul Parlamentului, după ce săptămîna trecută PCRM a înaintat o moțiune de cenzură, împotriva Executivului pentru mai multe acte de corupție. Comuniștii au atacat cu întrebări după rostirea discursului.