Dezvăluire-bombă despre Dodon şi Plahotniuc: „Erau împreună în seara alegerilor prezidenţiale, când s-au anunţat rezultatele”
Vladimir Plahotniuc şi Igor Dodon au fost împreună în momentul în care s-au anunţat rezultatele scrutinului prezidenţial din 2016. Dezvăluirea a fost făcută de director IDIS Viitorul, Igor Munteanu, care mai spune că oligarhul Plahotniuc i-ar fi facilitat atunci lui Dodon o discuţie cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko.
„O să încep cu o surpriză pentru voi. Exact în ultima zi de alegeri domnul Dodon a avut o convorbire cu preşedintele Poroşenko, care l-a felicitat cu rezultatele obţinute şi care i-a pus nişte condiţii cu privire la situaţia în care ar putea să viziteze Ucraina, pentru că aceste condiţii erau determinate de un discurs al lui Dodon în campania electorală şi care nu erau acceptabile pentru Ucraina. Şi cel mai interesant lucru este cine i-a transmis receptorul candidatului Dodon, care încă nu era preşedinte atunci. Deci această întrebare valorează multe milioane şi, evident, că de la persoana care i-a transmis telefonul să vorbească cu preşedintele Poroşenko porneşte toată aceasta. Evident că acea persoană era liderul PD şi de la asta pornim, respectiv scenografia care se întâmplă în viaţa politică din RM a creat nişte piese foarte interesante pentru ca să avem iluzia că PSRM este opusul PD şi în acest fel s-a divizat oarecum scena politică. În realitate, evident că PD şi PSRM sunt într-o anumită coordonare, deşi se urăsc, se şi iubesc în acelasi timp şi au probabil anumite momente în care îşi coordonează foarte bine activităţile”, a declarat Munteanu, în cadrul emisiunii În Profunzime, la Pro TV.
El nu a precizat însă unde a avut loc întâlnirea şi nici ce condiţii i-a înaintat Petro Poroşenko lui Igor Dodon pentru a vizita Ucraina.
În cadrul aceleiaşi emisiuni, directorul biroului Radio Europa Liberă Chişinău, Vasile Botnaru, a declarat că nu se aşteaptă ca Igor Dodon să comenteze curând afirmaţiile făcute de Igor Munteanu.
„Dodon nu o să vorbească până când n-o să-i convină lui Plahotniuc asta. Lui Plahotniuc nu-i convine acum să divulge existenţa acestor aranjamente, ajustări şi sincronizări”, a spus jurnalistul.
Sursa:jurnal.md