Diaspora, alături de manifestanţii de la Chişinău: Mai mulţi moldoveni din Irlanda au protestat faţă de schimbarea sistemului electoral; „Guvernarea ne-a batjocorit ţara şi ne-a umilit pe noi”

Imagine implicită

Diasporă susţine protestul faţă de schimbarea sistemului electoral din Republica Moldova. Mai mulţi moldoveni din Irlanda au manifestat astăzi faţă de înţelegerea dintre PD şi PSRM de a trece la sistemul mixt de vot.

Moldovenii au ieşit în stradă cu pancarte şi drapele, scandând „La puşcărie!” şi „Unire moldoveni!”.

„Au batjocorit ţara, ne-au umilit pe noi. Tinerii continuă să plece în străinătate pentru a-şi căuta un loc sub soare. Ne doare, noi suntem pentru un viitor mai bun. Nu vrem să fim umiliţi şi batjocoriţi”, a declarat o moldoveancă.

Precizăm că astăzi, mii de oameni au protestat în faţa legislativului. Manifestanţii au cerut retragerea proiectului de lege privind schimbarea sistemului de vot. În aceste condiţii, a fost adoptată o rezoluţie care urmează să fie expediată partenerilor externi şi Comisiei de la Veneţia.

Sursa:jurnal.md