Interviu cu Petrişor Gabriel Peiu, expert economic la Fundaţia Universitară a Mării Negre

Petrişor Gabriel Peiu, 46 de ani, este doctor al Universităţii Politehnica din Bucureşti (1996), şef de lucrări la aceeaşi instituţie; a fost consilier al primului ministru Radu Vasile (1998-1999) şi al primului ministru Adrian Năstase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) şi vicepreşedinte al Agenţiei pentru Investiţii Străine (2003-2004); preşedinte al Sidex Galaţi (1999-2000) şi administrator al Romtelecom (1997-2000), Omniasig (1999-2001) şi Electroputere (2004-2005). În prezent, este consultant în afaceri pentru mai multe companii străine.

Subiectul revenirii Basarabiei la România rămâne sperietoarea nr. 1 pentru cercuri politice de la Chişinău, Moscova, ba chiar şi de la Kiev şi Bucureşti. În acelaşi timp, el constituie piatra unghiulară pentru detensionarea geopolitică din această zonă, pentru civilizarea şi europenizarea acestei părţi a vechii Moldove în spiritul dreptului natural. Petrişor Gabriel Peiu, expert economic la Fundaţia Universitară a Mării Negre, a răspuns la întrebările publicaţiei noastre.

– Stimate Domnule Peiu, ce costuri implică Unirea, din punct de vedere economic, social, uman, logistic etc.?

Costurile pe care le implică o reunificare a României cu Republica Moldova pot fi estimate şi sintetizate prin mai multe metode: a) Plecând de la experienţa reunificării Republicii Federale a Germaniei cu Republica Democrată Germană, de la începutul anilor `90, trecând prin explorarea modelelor de integrare dezvoltate de către Ministerul Reunificării de la Seul (Republica Coreea) şi modelând starea celor două economii de pe ambele maluri ale Prutului;
b) Considerând că Republica Moldova este cam a şasea parte din România (cel puţin după criteriul numărului de locuitori), identificând bugetul României (aprox. 70 miliarde USD) şi diferenţiind de aici bugetul Republicii Moldova (cam 2 miliarde USD); diferenţa sunt costuri de acoperit din bugetul reunificării; c) Identificând cele trei mari categorii de costuri care ar trebui suportate în cazul reunificării: costul cu prestaţiile sociale ale statului şi cu salariile personalului bugetar; costul de dezvoltare a infrastructurii, costul de unificare monetară, prin toate cele trei metode mai sus amintite, am ajuns la concluzia că o cifră estimativă pentru un buget al Reunificării pe o perioadă de 20 ani este echivalentul unui PIB actual al României, adică în jur de 180 miliarde USD; reducând sumele datorate creşterii organice şi contribuţiile UE, rămân de acoperit cam 70-90 miliarde USD (curs 2014) în 20 de ani sau aprox. 3,5-4,5 miliarde USD/an.
Aceasta este însă partea financiară; instituţii specializate ar trebui să identifice „costuri” de altă natură, dar acest lucru este mai greu de definit şi de cuantificat.

– Cât de fezabilă este ideea de a uni într-un singur stat entităţi atât de diferite de pe cele două maluri ale Prutului?

Cele două state, România şi Republica Moldova, nu sunt chiar atât de diferite; construcţia statului este oarecum în oglindă, construcţia instituţiilor urmează acelaşi model (al statelor vest-europene); există, sigur, o diferenţă majoră în privinţa gradului de maturitate a instituţiilor şi a pieţelor din cele două state, dar nu trebuie să uităm că România participă activ, de mulţi ani, la dezvoltarea instituţiilor de la Chişinău, precum şi la instruirea multor generaţii de specialişti din Republica Moldova. Din punct de vedere administrativ, nu există impedimente majore în calea Reunificării, nu este ca şi cum Japonia s-ar uni cu Italia, sunt mult mai multe lucruri comune decât cele care ne despart. Singura deosebire instituţională majoră constă în faptul că România este membru NATO, iar Republica Moldova este, cel puţin privind Constituţia sa, un stat neutru.

– Care ar fi atuurile şi pierderile Unirii?

Avantajele unui proces de reunificare ar consta pe scurt în următoarele: crearea unei ţări mari de 25 de milioane de locuitori, la care investitorii se vor uita mult mai atent decât la o ţară mică de 3-3,5 milioane de locuitori şi la una mijlocie de 20-22 milioane de locuitori; o piaţă mai mare pentru ambele economii; o creştere substanţială a fondurilor structurale destinate României reîntregite; România reîntregită ar deveni o mare putere agricolă la nivel UE şi chiar în zona extinsă a Mediteranei; o creştere economică cu ritmuri înalte (peste 5% anual) a ţării reunificate, datorită boom-ului noilor investiţii publice din actuala Republică Moldova; o rezolvare modernă şi mulţumitoare a problemei naţionalităţilor din actuala Republică Moldova, România fiind un exemplu în acest sens la nivel UE.

În ceea ce priveşte eventualele dezavantaje, aş lăsa în seama duşmanilor noştri comuni enumerarea acestora.

– Dar pericolele şi avantajele pe plan regional/ global ale Unirii?

În plan regional, comunitatea transatlantică (UE şi NATO) ar căpăta consistenţă şi stabilitate la graniţa estică, prezenţa economică occidentală în bazinul Mării Negre ar creşte; ar creşte şi importanţa strategică a portului Constanţa şi cea a României în sens larg. În context global, ar echivala cu integrarea ţărilor baltice în UE şi NATO ca semnificaţie.

– În contextul geopolitic actual, când la hotarele noastre se consumă un „război hibrid”, fără a fi asumat de purtătorul lui, statul agresor Federaţia Rusă, credeţi că ar fi, în general, oportună abordarea acestei probleme, considerată în spaţiul Republicii Moldova, dar şi al României, o temă tabu, un subiect prohibit?

Subiectul reunificării este o temă tabu mai mult la Chişinău, la Bucureşti multă lume vorbeşte deschis despre asta şi chiar oamenii politici de la vârf sugerează deschiderea către Unire; la Chişinău clasa politică evită acest subiect din cauza propriei raportări la putere şi la viziunea asupra dezvoltării propriilor cariere. În contextul politic actual, se recreează premisele reunificării datorită faptului că Republica Moldova resimte o nevoie acută de securitate, caută o umbrelă de siguranţă, atât în plan politic şi militar, cât şi în plan economic şi, mai ales, energetic. Dacă vorbim de situaţia din Ucraina, trebuie să admitem că aceasta dă frisoane şi la Chişinău, atât pe plan militar, cât şi economic; de fapt, economia a reacţionat dramatic la agresiunea din Ucraina: leul moldovenesc s-a depreciat masiv, cauzând restrângerea PIB-ului în dolari SUA şi creşterea ponderii deficitului comercial în PIB, ceea ce va provoca o presiune şi mai mare pe cursul de schimb; un alt fenomen îngrijorător care se va manifesta acut pe fondul crizei economiei ruseşti va fi scăderea absolută a remitenţelor trimise din străinătate în Republica Moldova. Toate aceste fenomene vor fi amestecate, împreună cu uriaşa valoare de peste 1 miliard USD a activelor toxice de la BEM, într-un cocktail distrugător care poate arunca în aer stabilitatea şi pacea socială; în acest context, alipirea Republicii Moldova la România se constituie într-o alternativă salvatoare pentru tânărul stat.

– Ce ar însemna, pe plan personal, Unirea pentru Petrişor Peiu, urmaş al unor basarabeni siliţi să se refugieze? Mai e posibilă repararea prejudiciilor – morale, afective, funciare etc. – aduse sutelor de mii de români?

În plan personal, cred că este foarte greu să mai reparăm ce s-a stricat acum 70 de ani, dar putem încerca să cicatrizăm rănile, să ne regăsim fraţii şi rudele pierdute şi să reînvăţăm să trăim împreună.
Interviu realizat de Rodica Mahu
Sursa:jc.md