Dispute în Parlament privind raportul despre bănci; Candu a închis gurile, şedinţa şi a cerut instalarea bruiajului

Imagine implicită

parlamentRaportul comisiei de anchetă privind situaţia din sectorul bancar, în special la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank, este audiat cu uşile închise la Parlament. Decizia i-a aparţinut, practic, preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu, care a ignorat cerinţele deputaţilor cu privire la necesitatea unei şedinţe publice.

Iniţial, preşedintele comisiei de anchetă, deputatul PD Marcel Răducan, a cerut ca raportul să fie audiat într-o şedinţă închisă, invocând taina anchetei. Potrivit lui Răducan, în raport se conţin informaţii care, odată făcute publice, ar putea duce la tărăgănarea anchetei, dar şi informaţii care sunt atribuite la secretul de stat. Totodată, Răducan a declarat că „vinovaţii ar putea să fugă”.

În replică, socialistul Igor Dodon a menţionat că subiectul este prea important ca să fie discutat cu uşile închise. „Multe informaţii deja sunt cunoscute şi publice. Haideţi să dăm dovadă de deschidere faţă de cetăţeni şi faţă de presă, iar dacă anumite informaţii sunt secret de stat, atunci, la indicaţia Parlamentului, să fie desecretizate în regim de urgenţă”, a declarat Dodon.

Intervenţia a fost curmată însă de speakerul Andrian Candu, care a cerut ca deputaţii să se exprime „strict la procedură”.

De cealaltă parte, liberalul Mihai Ghimpu a spus că oferirea unei garanţii de stat că BNM să ofere un credit celor trei bănci cu probleme pentru a evita criza în sectorul bancar nu este secret de stat.

Nu a reuşit să-şi ducă fraza până la capăt, că preşedintele Parlamentului i-a închis microfonul.

Deputatul PSRM Vasile Bolea l-a pus la perete pe Candu când a invocat regulamentul Parlamentului, mai exact art. 99, cu privire la caracterul public al şedinţelor. „Şedinţele pot fi închise la cererea preşedintelui Parlamentului, a fracţiunilor sau a unui grup de deputaţi. Cererea ca această şedinţă să fie închisă a venit doar de la un deputat, de la Marcel Răducan. Sau vă asumaţi dvs. şedinţa închisă, sau din numele fracţiunii, şi astfel o să vedem cine îşi doreşte acest lucru şi ale cui sunt interesele”, a punctat Vasile Bolea.

Imediat a intervenit liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, care a atenţionat deputaţii că un deputat din Bulgaria a ajuns la puşcărie fiindcă a făcut publicitate negativă băncilor, care, în rezultat, au avut de pierdut foarte mult. „Pe noi, PCRM, ne frământă şi retrăim pentru situaţia din sectorul financiar-bancar. Contează rezultatul, dar nu cum o să fie discuţiile şi care şi cum o să se răţoiască”, a susţinut Vladimir Voronin voalat ideea unei şedinţe cu uşile închise.

Fără să stea mult pe gânduri, speakerul Candu a pus la vot ca şedinţa să fie închisă, propunerea fiind susţinută de deputaţii PD, PLDM şi PCRM. Socialiştii au cerut ca preşedintele Parlamentului să precizeze cine anume propune ca şedinţa să fie cu uşile închise. „Majoritatea au votat pentru caracterul închis al şedinţei”, a spus scurt Candu, după care a anunţat o pauză de 10 minute ca sala să fie pregătită: să părăsească şedinţa cei care nu au dreptul să audă raportul, dar şi să fie instalat bruiajul ca în sală să nu existe legături de comunicare.

Socialiştii au părăsit imediat şedinţa, menţionând că nu vor să participe la show şi că „în sală au rămas cei care au furat miliardele”.

Precizăm că, la sfârşitul lunii noiembrie 2014, BNM a introdus administrare specială la Banca de Economii, Unibank şi Banca Socială, declarând că între aceste bănci au avut loc tranzacţii dubioase care ar fi adus instituţiile financiare în prag de faliment.

Pentru a acoperi gaura financiară, guvernul a adoptat o decizie prin care a permis Băncii Naţionale să ofere un împrumut celor trei bănci. Deşi guvernatorul BNM a declarat că valoarea acestuia a fost de 4 miliarde de lei, deputatul PSRM Igor Dodon afirmă că împrumutul ar fi depăşit 10 miliarde de lei.

Comisia de anchetă a fost instituită acum o lună de Parlament pentru a investiga fluctuaţiile valutare din ultimele luni, dar şi situaţia financiară în care s-a pomenit Banca de Economii, cea Socială şi Unibank.
Sursa:jurnal.md