Efectele atacurilor asupra sistemului bancar, financiar, întreprinderilor de stat, mediului de afaceri şi actorilor pieţei de asigurări din Moldova, vor fi de foarte lungă durată, iar unele consecinţe vor rămâne pentru totdeauna irecuperabile. Acţiunile iresponsabile ale regulatorilor pieţelor financiare şi bancare, în perioada 2010-2014, practic au permis devalizarea sistemului economic din Moldova.

Începând cu autorizarea şi susţinerea de către Banca Naţională a atacului raider de la Banca de Economii şi terminând cu încurajarea de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare a atacului asupra companiei de asigurări „Grawe-Carat”, acţiunile devin de neconceput într-un stat. În principiu, toate acţiunile de devalizare a sistemului financiar-economic au fost susţinute întru totul de către regulatorii de stat şi de către structurile de drept. Mai mult, toate aceste acţiuni au fost încurajate, susţinute şi protejate. Faptele şi acţiunile acestor structuri şi instituţii publice vorbesc direct despre aceasta.

În ultimul timp economia Moldovei, care în cea mai mare parte este prezentată de un mediu de afaceri şubred, calic şi dezorientat, este permanent atacat de către Banca Naţională a Moldovei. Această instituţie, care are menirea de a proteja economia naţională şi de a crea condiţii de dezvoltare a mediului de afaceri prin realizarea unei politici monetare adecvate şi implementarea celor mai funcţionale şi eficiente politici valutare, acţionează invers, contrar legilor economice, adică face tot posibilul ca Moldova să realizeze performanţe economice cât mai puţine şi să rămână un stat subdezvoltat, mereu plin de datorii şi o populaţie veşnic condamnată la sărăcie.

BNM poate fi catalogată ca o instituţie diversionistă, cel puţin din acţiunile reale ale ei o altă concluzie nu se poate desprinde. În principiu, tot ce se petrece pe piaţa valutară şi bancară se poate califica ca o operaţiune economică efectuată contra Republicii Moldova, pentru a abate statul din calea sa europeană şi zona care urmează a fi plasată în următorii ani. Aceste manevre ale politicilor periculoase, întreprinse de BNM, sunt orientate în mare măsură pentru abaterea agenţilor economici şi a populaţiei de la activităţile lor şi crearea unei panici sociale majore în societate şi au ca scop afectarea intereselor vitale ale Moldovei, pentru ca să fie distruse obiecte economice de importanţă majoră pentru stat. Ale cui interese, de fapt, urmăreşte BNM nu este clar şi cred că este treaba instituţiilor competente. Dar acestea, majoritatea lor, joaca de mână cu BNM acelaşi dans.

Nu mai e un secret că Moldova este condusă de un clan care şi-a subjugat toate structurile de stat, de forţă, economico-financiare şi justiţia, situaţie fără precedent. Despre aceasta vorbesc concluziile experţilor străini şi autohtoni, în special reiese şi din comentariile unor şefi ai instituţiilor de stat din Moldova. În prezent, cei care în perioada 2010-2014 au organizat şi au realizat cu succes un şir de atacuri raider, privatizări ilegale, şi-au subjugat structurile, agenţiile şi instituţiile de stat, au pus mâna pe întreprinderile de stat, depun eforturi considerabile pentru ca opinia să fie canalizată pe alte fenomene neesenţiale, pe alte persoane, etc.

Situaţia deloc uşoară, prin care trece Moldova în prezent, se complică şi mai mult din cauza unor probleme care rămân nesoluţionate. Mai mult, aceste probleme se agravează şi duc la capturarea statului definitiv şi ireversibil.

Acum în Moldova este instituit un stat captiv prin controlul şi influenţa asupra Curţii Constituţionale, Consiliului Superior al Magistraturii, Curţii Supreme de Justiţie, Curţii de Apel, Sistemului judecătoresc, Consiliului Superior al Procurorilor, Procuraturii Generale, Procuraturii Anticorupţie, Centrului Naţional Anticorupţie, Consiliului Naţional de Integritate, Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, ANRCETI, ANRE, ANPC, Consiliul Coordonator al Audiovizualului, Consiliul Concurenţei şi folosirea acestor instituţii în scopuri doar personale.

În condiţiile când majoritatea structurilor de stat, publice şi regulatorii sunt în supunerea stăpânilor politici şi le apără interesele, nu se poate vorbi despre dezvoltarea social-economică. Tot sistemul bine calculat şi gândit, în folosul celor care de la putere sau dirijează din umbră, formează haos în economie prin:

– insuficientă competiţie în sistemul bancar şi ineficienţa unor componente ale acestuia, care măresc costurile de operare şi deci tendinţa de a luneca în braţele ilegale ale economiei subterane;
sporirea dobânzilor la credite;
– tergiversarea integrării insesizabile a pieţei financiare interne (practic inexistentă) cu cea externă;
– blocaj economic din cauza nivelului foarte mare a plăţilor restante între agenţii economici, inclusiv faţă de bănci, care le împinge pe acestea din urmă să crească dobânzile ca mijloc de recapitalizare;
– volumul exagerat de mare al creditelor neperformante (fără acoperire materială sau financiară) acordat de instituţiile financiare, care generează noi „găuri” financiare;
– nivelul rezervelor obligatorii, care este un instrument folosit de BNM pentru a controla lichiditatea, dar care măreşte costurile băncilor comerciale afectând creditarea sectorului real din partea acestora.
– formarea de către BNM a condiţiilor unei supraevaluări a monedei naţionale, neglijând valoarea reală a acesteia, astfel provocând majorarea costurilor creditelor în monedă naţională.

În condiţiile actuale Guvernul nu pare a fi îngrijorat de fenomenele negative legate de indisciplina financiară şi fragilitatea extinsă a procesului investiţional. În actuala conjunctură este necesar ca viitorul guvern să chibzuiască, împreună cu BNM, toate implicaţiile unor combinaţii de măsuri economice, pentru a nu admite un colaps economic.

Este de menţionat că descurajarea întreprinzătorilor locali cauzată de ascensiunea cursului de schimb din ultimele luni, ca urmare a politicii monetare incorecte, ar fi compensată prin scutiri şi/sau reduceri de impozite, relaxare fiscală, care ar determina majorarea economisirii şi orientarea cheltuielilor agenţilor economici spre investiţii productive, potenţial creatoare şi de noi locuri de muncă. Dacă e să comparăm, în unele ţări similare cu Moldova ponderea investiţiilor în PIB este între 14-25%, pe când în Republica Moldova e mai puţin de 2%. Este evident că impactul investiţiilor ar permite menţinerea masei monetare, respectiv a inflaţiei, la un nivel relativ stabil, în timp ce capacitatea productivă a economiei ar creşte, cu toate efectele benefice pe care aceasta le-ar antrena.

În realitate în Moldova totul se învârte în jurul cursului de schimb valutar. Populaţia se orientează la rata de schimb a leului moldovenesc, toţi agenţii economici îşi stabilesc priorităţile în raport cu cursul de schimb, preţurile sunt legate de cursul valutar, rata dobânzii este influenţată direct de cursul valutar, tot în ţara aceasta este legat de cursul valutar. Mai mult, chiar şi toate serviciile publice de stat sunt corelate la cursul de schimb al leului moldovenesc.

Dacă să facem referinţă la corupţie şi mituire, acestea tot sunt corelate la cursul de schimb, inclusiv toată economia subterană este legată de cursul de schimb al leului.

Bugetul de stat tot este corelat la cursul de schimb al dolarului faţă de leu, deoarece aproximativ 80 la sută este format din plăţi vamale. Deficitul bugetar respectiv este finanţat prin granturi şi împrumuturi externe care la rândul lor tot sunt legate de cursul valutar. Este atât de greu de înţeles că, această „bombă” a cursului de schimb al leului la scară naţională poate exploda cândva, generând un colaps financiar major. Dar efectele acestei explozii ne vor găsi oricum, oricât ne-am „ascunde” în spatele unui buget neechilibrat.

În aşa fel, din cele menţionate putem rezuma că, politica monetară şi valutară promovată de BNM, nu poate fi folosită prioritar pentru interesele cuiva, deoarece provoacă indisciplină financiară, care va constitui principala provocare pentru autorităţi, de rezolvarea căreia depinde însăşi continuarea cu succes a tuturor reformelor economice şi a justiţiei inclusiv. Deci, politica monetară, prin urmare indubitabil devine necesară în continuare pentru a susţine reformele structurale şi instituţionale. Luând în considerare cele expuse dar şi contextul actual, pentru aprofundarea şi accelerarea reformelor în domeniul economic, dar şi pentru ca sectorul real al economiei şi cel financiar să înceapă să funcţioneze normal, recomand viitorului guvern să impună o serie de măsuri urgente şi specifice:

– majorarea transparenţei şi îmbunătăţirea evidenţii contabile şi a publicării datelor de către bănci, astfel încât rapoartele acestora să reflecte situaţia reală, nu s-o măsluiască;
– crearea condiţiilor de funcţionare şi lărgirea pieţei de capital prin creşterea ofertei de informaţii, perfecţionarea cadrului legislativ şi instituţional, diversificarea instrumentelor pe piaţa valorilor mobiliare (tranzacţii swap, spot şi futures etc.), stimularea creşterii numărului de participanţi;
– impunerea criteriilor de liberalizare şi consolidare a pieţei valutare prin participarea tuturor băncilor ca dealeri şi unificarea cursurilor de schimb;
– iniţierea procesului de creare a pieţei primare şi secundare a titlurilor de stat (obligaţiuni, bonuri de tezaur);
– modificarea legislaţiei financiare pentru eliminarea legăturilor oculte dintre bănci, pe de o parte, şi clasa politică, respectiv cea a oamenilor de afaceri, pe de altă parte. În acest sens sunt bine cunoscute abuzurile şi excrocheriile făcute de mai multe persoane “sus-puse” şi tolerate de BNM. Să fie foarte clar, fără morală în lumea bancară, restructurarea nu se va dovedi niciodată eficientă;
– luarea măsurilor de consolidare a situaţiei financiare a băncilor prin majorarea capitalurilor proprii, pentru a evita un posibil faliment cauzat de volumul mare de credite neperformante acordate;
– dezvoltarea şi consolidarea pieţei creditului prin eliminarea înţelegerilor de cartel, controlului formal asupra ratei dobânzii, ce limitează concurenţa, îmbunătăţirea calităţii şi diversificarea serviciilor bancare oferite;
– deschiderea băncilor către publicul larg printr-o ofertă variată de servicii financiare, la un preţ accesibil ceea ce ar contribui la atragerea economiilor aflate în afara sistemului bancar;
– schimbarea modului de gândire în distribuirea veniturilor băncilor, pentru implicarea mai eficientă în creditarea agenţilor economici şi reducerea asimetriei de informaţii, ci nu pentru construirea de noi sedii mult prea somptuoase în comparaţie cu starea economiei naţionale şi a întreprinderilor.

Este de înţeles faptul că aceste concluzii pe alocuri incomode trezesc un semnal de alarmă cu privire la situaţia economiei reale, politica monetară sau fiscală ce sunt lipsite de iniţiativă şi coerenţă. Însă trebuie de înţeles, dacă nu se va întreprinde nimic, atunci starea de lucruri pur si simplu se va agrava cu consecinţe de restructurare a creşterii economice viitoare. Cauza reală a stării actuale nu e lipsa modelelor de restructurare, ci mai exact lipsa voinţei politice sau inerţia factorilor de răspundere pentru acţiuni hotărâte într-o asemenea direcţie.

Se cere mai mult curaj politic şi iniţiativă pentru a înlocui şefii structurilor responsabile de situaţia economică şi de a stopa lunecarea ţării într-o criză economică totală.
Sursa:jurnal.md