Dmitri Medvedev: Ucraina este în pragul unui război civil

Imagine postare

medvedevUcraina se află în pragul unui război civil, avertizează premierul rus, Dmitri Medvedev, informează Ria Novosti, citată de Agerpres. Declaraţia oficialului rus vine în contextul în care autorităţile pro-europene de la Kiev acuză Moscova de amestec în escaladarea tensiunilor separatiste din sud-estul Ucrainei, unde grupuri armate au preluat controlul mai multor clădiri administrative şi au intrat în confruntări cu forţele de ordine ucrainene în apropiere de Doneţk.

„În Ucraina s-a vărsat din nou sânge. Ţara e în pragul unui război civil. Este un lucru foarte trist”, a scris Medvedev pe pagina sa de Facebook.

„Cauza tragediei ucrainene este că autoritatea legitimă nu a încercat să menţină legea şi ordinea în regiuni, atunci când au început să fie ocupate clădirile oficiale, în timp ce autorităţile nelegitime, prin contrast, speră să restabilească ordinea, pe care chiar ele au călcat-o în picioare cu cinism, venind la putere printr-o lovitură de stat”, a mai notat premierul Rusiei.

„Ne pare rău pentru oamenii care s-au trezit ostatici ai unor politicieni incapabili, pe care nu ei i-au ales, şi ai unor radicali iresponsabili, care au înlocuit poliţia şi armata.Vidul de putere a fost umplut cu haos”, mai precizează Medvedev.

Preşedintele interimar al Ucrainei, Oleksandr Turcinov, a promulgat, luni după-amiază, decretul cu privire la începerea operaţiunii antiteroriste în sud-estul ţării, evocând şi posibilitatea unei cooperări cu forţe ONU de menţinere a păcii.

sursa: antena3.ro