DNA confirmă că a deschis un nou dosar Transalpina
DNA confirmă că a deschis un nou dosar Transalpina. Într-un răspuns oficial transmis redacţiei Digi24, procurorii anticorupţie spun că urmărirea penală a început încă din noiembrie anul trecut. Investigaţiile preliminare arată că CNADNR ar fi plătit ilegal peste 20 milioane euro, iar trei oficiali ai Companiei de Drumuri şi Autostrăzi sunt urmăriţi penal pentru abuz în serviciu.
Două dosare penale, două anchete guvernamentale, doi miniştri vizaţi, sute de milioane de euro şi o şosea nefinalizată. Acesta este bilanţul proiectului Transalpina. Şoseaua trebuia să fie perla coroanei infrastructurii româneşti. De 7 ani, este tot în stadiul de şantier. O afacere păguboasă, de 300 de milioane de euro. Dosarul Transalpina 2 are la bază o sesizare din mai 2014, înaintată de Corpul de Control al primului ministru.
În aprilie 2008, Compania de Autostrăzi a scos la licitaţie proiectul pentru modernizarea Transalpina. Romstrade, firma lui Nelu Ioradache, a câştigat contractul în valoare de 345,4 milioane de euro. Pentru derularea sa, CNADNR a ales metoda creditului furnizor – constructorul ia un împrumut bancar și face lucrările, iar statul i le decontează ulterior.
Ludovic Orban: Au trecut ani buni de atunci. S-a discutat de posibilitatea finanţării de către companie, fie din bugetul companiei, fie printr-un alt sistem care să implice compania şi nu bugetul de stat.
Corpul de Control al Guvernului susţine că utilizarea creditului-furnizor ar fi fost un paravan pentru ca statul să fie prejudiciat cu peste 300 milioane lei. Printre responsabili, se arată în raport, ar fi foştii miniştri Varujan Vosganian şi Ludovic Orban.
Ludovic Orban: Costul finanţării unui obiectiv de investiţii nu poate fi considerat prejudiciu. Atunci ar însemna să îi băgăm în pușcărie pe toţi membrii guvernelor din în ultimii 25 de ani şi nu numai, care s-au împrumutat pentru a finanţa bugetul de stat. Doi: nu am fost implicat în niciun fel în derularea licitaţiei, în negocierile care au avut loc pentru semnarea contractului.
Fostul ministru spune că acest tip de finanţare a fost utilizat destul de des. Totuşi, nu-şi aminteşte un proiect similar. Inspectorii guvernamentali spun că Transalpina a fost singura şosea reabilitată prin sistemul credit-furnizor.
Ludovic Orban: Vă mai spun o dată: contractul de tip credit-furnizor este o formă legală de a finanţa lucrări.
Reporter: În mandatul dumneavoastră au mai fost contracte aşa mari făcute pe credit-furnizor?
Ludovic Orban: Nu, nu cred că au mai fost contracte pe credit-furnizor.
Corpul de Control al Guvernului Ponta susţine că Ludovic Orban a promovat în Executiv o hotărâre care avea ca scop finanţarea de la buget a acestui proiect. Actul normativ n-a avut însă avizul specialiştilor Ministerului Economiei şi Finanţelor. Documentul a fost contrasemnat, pentru ministrul Transporturilor, de către secretarul de stat Septimiu Buzaşu şi de ministrul de atunci al Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.
Ludovic Orban: Una sunt interpretările Corpului de Control sau ale celor care au scris raportul şi alta sunt faptele. Nu există absolut nici un temei legal pentru a trimite un astfel de raport la DNA.
Un alt personaj important, indicat în raportul Corpului de Control din 2014 drept responsabil pentru soluţia financiară păguboasă, este Cristian Duică, fost director adjunct al Companiei de Autostrăzi.
Duică este acum primarul municipiului Roşiorii de Vede. Este membru PSD şi fost acţionar la trei companii – Agregate Com Sud SA, Gerotop SRL, Topro SRL -, abonate la contracte cu companii de stat precum CFR SA, Complextul Energetic Turceni şi CNADNR. O altă firmă al cărei director a fost Cristian Duică, Modul Proiect, a sponsorizat PSD în 2008 cu o jumătate de milion de lei.
Revenind la subiectul Transalpina, Cristian Duică spune că nu a fost chemat la DNA să dea explicaţii.
Reporter: Cum s-a întâmplat la acel moment cu acest contract?
Cristian Duică: Nu mai mi-aduc aminte. Nu vă supăraţi.
Reporter: Da, dar e un contract cam mare.
Cristian Duică: O fi, dar nu mai mi-aduc aminte. Când am făcut eu propunerea, nu a trecut de Consiliul de Administraţie. Nu am eu treabă cu contractul ăsta, sunt în afara contractului ăsta.
În 2012, la patru ani de la semnarea contractului pentru Transalpina, lucrările la şosea sunt oprite, după ce statul a plătit deja 200 de milioane de euro. Bani pentru care constructorul a executat doar o parte din lucrări. De altfel, chiar o analiză proprie a companiei de autostrăzi arată că bugetul a fost păgubit cu 100 milioane euro.
În mai 2014, DNA a trimis în judecată un dosar privitor la lucrările de la Transalpina, în care se vorbeşte despre decontări fictive, în valoare de 5 milioane de euro. Nelu Iordache şi şapte angajaţi ai Companiei de Autostrăzi au fost acuzaţi de abuz în serviciu şi fals.
CNADNR a dat în judecată Romstrade, iar în primăvara acestui an a preluat în administrare soşeaua. Oficialii companiei spun că mai au nevoie de 50 de milioane de euro pentru a finaliza lucrările.
Sursa: digi24.ro