DNA: Deputatul român Sebastian Ghiţă a cumpărat cu bani negri alegători pentru Ponta în Republica Moldova

Imagine implicită

ghita sebastianDeputatul român, Sebastian Ghiţă, este acuzat că ar fi folosit bani negri în avantajul lui Victor Ponta în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2014, cumpărând alegători inclusiv din Republica Moldova.

Procurorii DNA Ploieşti au depistat că Sebastian Ghiţă a obţinut importante sume de bani în mod nelegal, prin traficarea influenţei, sau aparent legal din fonduri publice, ulterior banii fiind „spălaţi” printr-o multitudine de operaţiuni financiare, iar o parte din aceştia ar fi fost folosiţi pentru coruperea alegătorilor la alegerile parlamentare din 2012 şi prezidenţiale din 2014.

Potrivit DNA, Sebastian Ghiţă a conceput, iniţiat şi coordonat o „activitate de corupere a alegătorilor din Republica Moldova, la alegerile prezidenţiale din anul 2014, în scopul obţinerii de voturi pentru candidatul Ponta Victor Viorel. Suma remisă de inculpat pentru influenţarea opţiunilor electorale a fost în cuantum de 350.000 de euro”.

Aceste noi infracţiuni se adaugă celei iniţial reţinute în sarcina inculpatului cercetat, în dosarul cumnatului premierului român Victor Ponta, Iulian Herţanu, pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat.

Sebastian Ghiţă nu are voie să-şi desfăşoare activitatea în calitate de deputat în Parlamentul României. De asemenea, el nu are voie să părăsească oraşul Ploieşti fără încuviinţarea prealabilă a procurorului.

Sursa:jurnal.md