DNA: Fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia, trimis în judecată
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a fostului ministru al Agriculturii Stelian Fuia, pentru abuz în serviciu, cu obținerea de foloase necuvenite, faptă săvârșită pe vremea când era director la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare a Plantelor Medicinale și Aromatice Fundulea.
În același dosar a fost deferit justiției pentru complicitate cumnatul său Daniel State, asociat la Sc Procera Agrochemicals, pentru complicitate, Dragoș Alin Paraschivoiu, director la o societate specializată în agricultură, și Constantin Oprișan, executor judecătoresc.
„Inculpatul Fuia, în calitate de director la Stațiunea Fundulea, (în perioada 1 martie 2005-15 decembrie 2007), cu știință și în înțelegere cu inculpații State, Paraschivoiu și Oprișan, a omis îndeplinirea unui act de serviciu, respectiv nu a efectuat demersuri pentru prezentarea documentelor din care rezulta că proprietar al unor bunuri era statul român, în cadrul unei proceduri de executare silită derulată în perioada mai-decembrie 2005, fapt ce a condus la scoaterea ilegală, prin procedură de licitație, a respectivelor imobile din patrimoniul statului. Licitația a fost organizată de inculpatul Oprișan la 19 decembrie 2005”, se arată într-un comunicat al DNA transmis joi AGERPRES.
Sursa citată precizează că, în acest mod, s-au obținut foloase necuvenite constând în îndestularea creditorului Sc Procera Agrochemicals, reprezentată de inculpatul State, cu suma de aproximativ 175.000 lei, precum și în împroprietărire frauduloasă a inculpatului Paraschivoiu.
Prejudiciul adus statului român și nerecuperat este de peste 1,6 milioane lei, echivalent a aproape 360.000 euro.
„Fapta a avut în vedere stingerea unei datorii pe care, inițial, Stațiunea de cercetare Fundulea o avusese față de Stațiunea Didactică Belciugatele. După încuviințarea executării silite, cu acordul Stațiunii Fundulea, dreptul de a recupera datoria a fost preluat, printr-un contract de cesiune de creanță, de către Sc Procera Agrochemicals. Avantajele patrimoniale obținute în acest mod de firmă s-au reflectat în mod direct în patrimoniul lui Daniel State și al soției acestuia (cumnat și soră ai lui Fuia Stelian), asociați la Sc Procera Agrochemicals, care au cunoscut și au acceptat prejudicierea statului prin modul de acțiune descris”, se spune în comunicat.
Din probele administrate pe parcursul urmăririi penale a rezultat că la activitățile menționate a participat, în calitate de complice, și inculpatul Paraschivoiu, care a acceptat să intre formal în proprietatea bunurilor înstrăinate fraudulos, prin licitație, plătind pentru aceste bunuri suma de 231.000 lei.
„Această sumă însă i-a fost virată în cont, la 21 decembrie 2005, de către Stelian Fuia. La 23 decembrie 2005 suma de 230.700 lei a fost virată de Dragoș Paraschivoiu în contul executorului judecătoresc Oprișan, în vederea distribuirii acesteia către creditori.
Prin activitățile desfășurate în cadrul procedurii de executare silită, inculpatul Oprișan a contribuit la scoaterea ilegală, din patrimoniul statului, a bunurilor imobile supuse executării silite, deși cunoștea situația juridică reală a acestora și faptul că prin vânzare se obțineau foloase necuvenite atât pentru adjudecatar, cât și pentru creditorii Stațiunii Fundulea”, mai susțin procurorii.
DNA mai menționează că Stelian Fuia, în calitate de director general al SCDPAM Fundulea, deși cunoștea că împotriva stațiunii s-a declanșat, ca urmare a sentinței civile, o procedură de executare silită a unor bunuri din domeniul public, pe care instituția le deținea în calitate de concesionar, nu a formulat contestație la executare și nu a arătat că bunurile se aflau în patrimoniul statului.
Ministerul Finanțelor Publice s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând repararea prejudiciului, prin restituirea în natură a bunurilor, cu anularea actelor translative de proprietate întocmite cu eludarea legii, iar dacă restituirea în natură nu mai este posibilă, prin plata contravalorii acestor bunuri, determinată prin raportul de expertiză la valoarea de aproximativ 380.000 euro.
În cauză s-a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpaților Fuia, State, Paraschivoiu și Oprișan, precum și asupra sumelor de bani (lei sau valută) existente în conturile bancare ale acestora deschise la unitățile bancare din România, în vederea recuperării prejudiciului.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel București.
sursa: agerpres.ro