(DOC) Cum a intrat Plahotniuc în posesia acțiunilor Victoriabank. Platon prezintă schema unei tranzacții de 80 milioane dolari, semnată de Candu
Veaceslav Platon, deținut în Penitenciarul nr.13, scoate la iveală o schemă prin care Vlad Plahotniuc a intrat în posesia acțiunilor Victoriabank în 2011, ca urmare a unui atac raider asupra mai multor companii și bănci din partea OTIV Prime Holding B.V., controlată de actualul președinte democrat. Potrivit lui Platon, semnătura în contract din partea companiei aparține actualului președinte al Parlamentului, Andrian Candu.
Astfel, potrivit lui Platon, în decembrie 2011, un grup de investitori, interesele cărora erau reprezentate în Moldova de el, a procurat de la Vlad Plahotniuc un pachet de circa 38,2% din acțiunile Victoriabank, în jur de 28% din acțiunile BEM, circa 50,2% din acțiunile Asito, 85% din acțiunile Victoria Asigurări, precum și compania Alfa Inginering, care controlează Hotelul „Național”, în valoare totală de 80 de milioane de dolari SUA.
Marea majoritate a acțiunilor au ajuns pe mâna lui Plahotniuc ca urmare a unor atacuri comise asupra lui Victor și Viorel Țopa în 2011, iar la momentul tranzacției actualul lider PD a asigurat investitorii că a încheiat un acord de împăcare cu cei doi Țopa, prezentând și unele dovezi în acest sens, iar o parte din banii rezultați din tranzacție îi va achita acestora.
„Pentru această tranzacție, investitorii au luat credite de la Victoriabank. Creditele puteau fi luate doar pe companii moldovenești. Iar în condițiile în care investitorii nu aveau companii moldovenești, Plahotniuc le-a oferit propriile companii. Cauțiunea însă investitorii au achitat-o din banii lor și a partenerilor lor. În decembrie 2011 Victoriabank oferă în 6 zile credite pentru partu companii în valoare de 40 de milioane de dolari, care într-o singură zi au fost scoase peste hotare, iar de acolo s-au întors din nou la Victoriabank pe un cont de garanție, deschis pentru tranzacții atunci când părțile nu au încredere unul în altul”, scrie Veaceslav Platon într-o scrisoare dată publicității prin intermediul rețelelor de socializare și a unui blog deschis din numele acestuia.
Potrivit lui, acordul în cauză a fost semnat de către unul dintre investitori, iar din partea lui Vlad Plahotniuc de către Andrian Candu. „După acumularea în contul de garanție a 75 de milioane de dolari (5 milioane au fost achitate în calitate de avans) și înregistrarea acțiunilor și companiilor de pe Plahotniuc pe numele investitorilor, 75 milioane de dolari au fost transferați de la Victoriabank pe contul companiei OTIV Prime, unde Plahotniuc este fondator cu 100%. Despre ce spune asta? (1.) Că beneficiarul final al creditelor Victoriabank este Plahoniuc, întrucât el a primit banii. (2.) Plahotniuc a fost organizatorul sustragerii acțiunilor Țopilor și vânzării ulterioare a acestora. (3.) El conduce acțiunile procuraturii cu scopul de a ascunde urmele acestor crime”, mai scrie Platon în scrisoarea sa.
Omul de afaceri, aflat în detenție, mai spune că acesta este doar „începutul unui mari istorii” care va fi publicată în funcție de mișcarea procesului în instanță. Iar dacă ancheta va fi interesată de aceste documente, atunci dovezile vor fi prezentate societății pentru a se convinge „cine este cine în această țară”.
Sursa:independent.md