Update: Patru bărbaţi au fost ucişi la Kiev

Imagine postare

images (1)

Update: Presa anunță că în protestele de la Kiev au murit patru bărbați deja. Forţele de ordine din Ucraina au adus cel puţin un vehicul blindat la confruntările cu manifestanţii proeuropeni adunaţi la Kiev, relatează AFP, notând că este prima dată când se intervine cu un astfel de vehicul.

Doi bărbaţi au fost ucişi prin împuşcare, în centrul Kievului, unde se desfăşurau confruntări violente între poliţie şi manifestanţi, a anunţat miercuri Parchetul General ucrainean, într-un comunicat.

Forţele de ordine au lansat miercuri, către ora 6.00 GMT (8.00, ora României), o ofensivă asupra manifestanţilor retraşi în spatele baricadelor de pe strada Gruşevski, în centrul oraşului.

Imediat după lansarea asaltului şi distrugerea parţială a baricadelor, poliţia părea să se retragă.

Imagini transmise de televiziunea ucraineană surprindeau poliţia procedând la arestări.

Anunţul morţii unui manifestant a apărut mai întâi pe reţele de socializare, după care a fost făcut şi de către opoziţie şi confirmat de către autorităţi.

„Bărbatul a murit în această (miercuri) dimineaţa, probabil ucis de un lunetist”, a declarat o sursă din cadrul opoziţiei pentru AFP.

Ministerul de Interne a confirmat moartea unui bărbat în centrul Kievului, fără să precizeze natura răniolor, potrivit Interfax.

„Există un cadavru. este adevărat (…). Dar încă nu am stabilit cauzele rănilor”, a declarat serviciul de presă al ministerului pentru agenţia Interfax.

Parchetul însă, anunţă decesul a doi bărbaţi, ucişi prin împuşcare, unul dintre ei fiind atins la nivelul capului şi pieptului.

Serviciul medical improvizat al opoziţiei a afirmat că alt manifestant a decedat marţi, după ce a căzut, duminică, de la peste zece metri înălţime, de pe o clădire, la intrarea stadionului Dinamo. Potrivit opoziţiei, tânărul a murit în timp ce forţele de ordine luau cu asalt clădirea de pe care manifestanţi aruncau cu cocteiluri Molotov şi proiectile asupra poliţiştilor.

Acest eveniment nu a fost confirmat, însă, de către Ministerul de Interne.

Începând de duminică, situaţia este foarte tensionată la Kiev, unde au loc confruntări sporadice în care sunt folosite cocteiluri Molotov, gloanţe de cauciuc şi grenade asurzitoare.

Asaltul de miercuri dimineaţa a avut loc după ce premierul Mikola Azarov a ameninţat marţi seara cu recurgerea la forţă împotriva „provocatorilor”.

Sfidând aceste ameninţări, manifestanţi au aruncat, în noapte de marţi spre miercuri, cu cocteiluri Molotov şi pietre în direcţia cordoanelor formate de către poliţie, care a ripostat cu gaze lacrimogene, a constat un jurnalist AFP.

Mişcarea de contestare a mobilizat sute de mii de persoane, în decembrie, după ce preşedintele Viktor Ianukovici a optat să nu semneze un acord de asociere cu UE, reorientându-se către Rusia.

Adoptarea, săptămâna trecută, a unor legi considerate represive, care au intrat în vigoare la miezul nopţii de marţi spre miercuri, a relansat mobilizarea.

Aproximativ 200.000 de persoane au participat duminică la o manifestaţie care a degenerat în confruntări de o violenţă fără precedent între forţele de ordine şi manifestanţi.

Cel puţin 20 de persoane au fost rănite de atunci, potrivit Ministerului de Interne.

Surse medicale au afirmat că cel puţin unei persoane i-a fost amputată o mână şi că mai multe alte persoane au prezentat tulburări de vedere.

Cel puţin 35 de jurnalişti au fost răniţi, a precizat marţi un ONG pentru apărarea presei.

Sursa: mediafax.ro