Dosarul „7 aprilie” – o partidă de șah care continuă în culise
Adevărul despre evenimentele din 7 aprilie 2009 este ținut ascuns printr-o înțelegere dintre actuala guvernare și opoziția comunistă. Chiar dacă au avut la îndemână toate pârghiile pentru a descoperi cine a pus la cale provocatorii și a trage la răspundere vinovații, fosta opoziție nu și-a onorat datoria față de oamenii care au adus-o la putere.
Declarațiile au fost făcute de experți, jurnaliști și lideri de opinie invitați în Cabinetul din Umbră de la Jurnal TV.
„Convențional vorbind, au fost doi adversari care au încercat unul pe altul să se mânjească cu dohot și să vadă care o să câștige meciul. A fost opoziția care era interesată să-l compromită pe Voronin. Nici unul dintre ei nu a prevăzut finalul, dar este cert că au stat ca doi șahiști. Acum nu se întorc la promisiunile lor, că vor descoperi și vor reconstitui fețele provocatorilor. Mi se pare că există o înțelegere mutuală, corporativă: lăsăm pentru că nu convine. Poate cândva, când cineva dintre cei doi vor obține o poziție prioritară, invariabilă, atunci o să scoată probele și va zice că vrea să-l îngroape pe celălalt definitiv. Acum e un meci de șah care continuă în culise”, a declarat jurnalistul Vasile Butnaru, directorul Biroului Radio Europa Liberă de la Chișinău.
„Nu pot să explic ignoranța oamenilor care au venit la putere în urma acestor evenimente. Mi se pare o ignoranță crasă, o ignoranță urâtă față de oamenii care practic i-au adus la putere. Câți jucători au fost acolo, dar la niciunul nu a mers strună planul. Acolo și a fost haosul. Ulterior s-a revenit cu filme pentru a drege busuiocul. Mă doare că aceste lucruri se uită. Pădurea Domnească la fel se uită”, a menționat actorul Anatol Durbală, unul dintre prezentatorii emisiunii „Ora de ras”, de la Jurnal TV.
„Tot timpul am avut impresia că cei care atunci erau în opoziție și acum sunt la guvernare nu au spus totul. Eu cred că ei cunosc mai multe lucruri, cred că au mai multe implicații de vreme ce nu am aflat adevărul despre 7 aprilie”, a enunțat directorul Centrului de Investigații Jurnalistice, Cornelia Cozonac.
„Politicienii de la guvernare ar trebui să ne dea măcar o parte din răspunsuri. Au toate instrumentele la îndemână. De ce în acești ani nu au făcut nimic. Măcar în dosarul Boboc să fi avut răspunsuri. Procuratura a emis un comunicat care este la fel ca cel de anul trecut. Oamenii nu cred că așteptă să audă câți polițiști de rând au fost condamnați, ei vor să știe cine au fost cei care i-a pus la cale pe acei provocatori, de ce imediat după 7 aprilie au adus copii de acasă și din clasă în comisariate, dar pe provocatori așa și nu i-au identificat”, a spus și ziarista Alina Țurcanu, redactor-șef la „Adevărul” Moldova.
Potrivit invitaților la emisiune, scutirea de răspundere prin necondamnarea celor vinovați de ilegalități în timpul evenimentelor din aprilie 2009 reprezintă un semnal pentru întreaga societate că guvernarea protejează criminalii.
„Vina noastră a presei este că nu am convins publicul că impunitatea este ceva mult mai grav decât simplul fapt că un polițist sau un judecător nu a fost condamnat. Impunitatea înseamnă că acum oricine care pune la cale ceva mai grav stă liniștit că nimeni nu o să-l pedepseacă, pentru că dacă ești parte a scenariului și te dai bine cu cei care știu să ascundă, poți să faci orice. Pe noi ar trebui să ne preocupe ca atunci când ieșim din această poveste să ne dăm seama că nu mai putem s-o ducem în felul acesta”, a comentat Vasile Butnaru.
„Unele întrebări la care nu avem răspunsuri sunt foarte simple. Sunt imagini clare cu polițiștii. De ce nu se spune cine a dat ordinul și să se spună clar în public că măcar pe această parte s-a pus punct și s-a investigat cap-coadă. Ajungem iarăși într-un cerc vicios. Când de sus este un semnal către societate că totul este permis, sentimentul coboară și atunci totul este posibil”, a adăugat comentatorul politic Victor Ciobanu.
Printre cei care „au tras sforile” de pe urma evenimentelor din aprilie 2009 se numără și oligarhul Vladimir Plahotniuc. Jurnaliștii au amintit de unele fapte care dovedesc implicarea lui Plahotniuc în procesul de organizare, oligarhul fiind văzut în acele zile de mai multe ori în biroul lui Vladimir Voronin.
„Foarte mulți dintre acei tineri erau bine făcuți și se presupune că erau de la agențiile de pază care aparțineau lui Plahotniuc. Persoane din interior spun că Plahotniuc mergea la Voronin chiar în ultimele zile înainte de 7 aprilie. Chiar l-au văzut la el în birou. Bănuiesc că atunci s-a pus la cale un scenariu”, a declarat directorul Centrului de Investigații Jurnalistice, Cornelia Cozonac.
„Presupun, putem face aici o legătură între schimbarea identității și deținerea mai multor pașapoarte. O fostă figură macantă din PCRM spunea că au existat neînțelegeri și Plahotniuc își pregătea valizele să o șteargă din țară, probabil dacă nu mergea totul bine”, a spus și ziarista Alina Țurcanu.
sursa: jurnal.md