Dosarul Baștovoi împiedicat să ajungă la Curtea de Apel

Imagine postare

загруженноеNoi ciudățenii în cazul Baștovoi, care așteaptă, închis în penitenciarul nr. 13, ziua judecății la Curtea de Apel. Și asta de mai bine de două luni. Cele cinci zile procedurale după care Judecătoria Buiucani era obligată să transmită dosarul la Curtea de Apel nu sînt lege și pentru judecători. Răspunsul pe care l-a primit noul avocat al al lui Baștovoi a fost de-a dreptul stupefiant: judecătoria Buiucani traduce cele 75 de pagini ale rechizitoriului în limba rusă!

Deoarece Judecătoria are un singur traducător, traducerea dosarului ține de domeniul relativității. Cînd va fi gata, nu se știe. La fel nu se știe de ce era nevoie de această traducere tocmai acum, avînd în vedere că pe durata celor peste trei ani de cît durează procesul în nici o instanță nu s-a pus problema traducerii. Probabil judecătorii de la Buiucani au fost împinși spre această aventură, care i-a dus la încălcarea legii, din motivul că una din persoanele implicate în caz este vorbitor de limbă rusă. Totuși persoana în cauză are avocat vorbitor de limbă română și cu siguranță preferă să se lase în grija avocatului, decît să stea închis o perioadă nedeterminată în așteptarea cînd singurul traducător de la Buiucani îi va traduce, într-un tîrziu, rechizitoriul.

plingere-680x1024Grija bruscă față de inculpați a judecătorilor de la Buiucani, care tocmai au băgat la închisoare mai mulți oameni nevinovați pe termen de 8-9 ani fără a avea măcar o singură proba la dosar, are o singură explicație: batjocora la comandă.

Barikada.md amintește că Andrei Baștovoi și fiul său Valentin au fost condamnați la 9 și respective 8 ani de închisoare, fiind acuzați de delapidare și intenția de a-i ucide pe miliardarul Anatol Stati, pe fiul acestuia Gabriel Stati, precum și pe șeful securității companiei Ascom, Veaceslav Glotov. Condamnarea s-a făcut fără nici o probă la dosar, iar unul din cei trei judecători s-a delimitat de hotărîre, susținînd că Andrei Baștovoi trebuie achitat în lipsă de probe. Acum familia Baștovoi așteaptă judecata de la Curtea de Apel pentru a fi eliberați. Între timp, tatăl și fiul sînt deținuți în condiții inumane în penitenciarul nr. 13 din Chișinău.

Avocatul a adresat o plîngere către Consiliul Superior al Magistraturii pentru a identifica adevăratele cauze ale reținerii ilegale a dosarului, precum și identificarea vinovatului și tragerea lui la răspundere.

sursa: barikada.md