Dovada că AGB falsifică cifrele de audiență
În urma unui demers înaintat de Asociația APOLLO, Î.S. ”Radiocomunicații” a informat că pe 3 decembrie Prime TV, 2 Plus și Canal 3 au avut zi de profilaxie. În ciuda acestui fapt, aceste posturi de televiziune au acumulat pînă la 4,2 puncte, așa precum informează AGB.
”Este clar că în acea zi audiența trebuie să fie zero. Cei de la AGB, care sunt tot a lui Plahotniuc, ne spun că în data respectivă, Prime – 4,72 puncte. Asta este o audiență nebună, poate că nici 10-15 televiziuni mici adunate împreună, nu acumulează acest indicator. Pe parcursul acestei zile, postul lui Plahotniuc a acumulat – 0,90, 4,72, 4,7, 2,79, 2,34, 2,36, 1,61 de puncte, în timp ce TVC21 acumulase – 0, 00, 0,1, 0,2, 0,75, 0,11, 1,15. Adică avea o audiență mai mică decît un post care nu difuza nimic”, a declarat Vasile Năstase în cadrul emisiunii Ora Expertizei de la Jurnal TV.
”Asta înseamnă că sute de mii de oameni stau bine merci la televizor și se încîntă, văzînd bare colorate”, a comentat imediat jurnalista Angela Aramă.
Producătorul general Jurnal TV, Dorin Scobioală, precizează că aceste date sunt prezentate nu de dragul orgoliului, că vezi tu, Doamne, noi avem audiență. În baza indiciilor de audiență sunt taxate companiile care plasează publicitate. Este o fraudă care se atestă în sute de mii de bani furați, bani care n-au ajuns la alte televiziuni, inclusiv la Jurnal TV și acesta este motivul pentru care Jurnal TV a ieșit de sub monitorizarea acestui pseudo – AGB.
Vasile Năstase susține cu încredere că Jurnalul este lider în top, cu toate că transmite doar prin cablu și prin satelit. Acest post care nu are frecvență terestră a reușit prin calitate, prin adevăr, prin capacitatea de a se impune pe această piață. Jurnal TV îi stă ca un os în gît lui Vlad Plahotniuc și din punct de vedere al mesajului, al creșterii publicității, al audiențelor și al impactului asupra societății.