Boboc, 2009. Au ajuns la guvernare urmare a ororilor din 7 aprilie 2009. Au fost ajutaţi de noi, de toţi noi. Atunci se numeau ”partidele anticomuniste”. I-am ajutat să ia puterea. Presiunea societăţii pe guvernarea comunistă era enormă. Din cauza decesului Boboc. ”Cum adică, să moară un om?”

Atunci erau patru la număr. Au ajuns la guvernare şi au făcut orice, numai nu claritate în ce, totuşi s-a întâmplat de 7 aprilie 2009. Iar noi, inclusiv eu, tare vroiam să credem în visul că ”uite-o, iat-o schimbarea”. Şi am tot închis ochii câţiva ani buni. Până acum nu ştim ce anume s-a întâmplat de 7 aprilie 2009. O familie amărâtă nu a văzut dreptatea până acum.

Ministrul de atunci – Papuc – a devenit şi Preşedinte de bancă (da, da, sub guvernarea la ”ai noştri”), iar Jizdan a ajuns în locul lui Papuc, Ministru.

Paciu, 2013. Pădurea Domnească. Au omorât un om. Mai mult. Nu au omorât un biet străin de pe stradă. Au omorât un prieten de al lor. Şi au încercat să ascundă acest fapt. Au crezut că vor putea face, cumva, să treacă tot asta neobservat. Familiei i s-o fi promis cine ştie ce acolo. Şi au crezut că au rezolvat întrebarea ”amiabil”. Ca şi cum ai rezolva un incident dintre doi şoferi. Un omor. Asta e ceea ce a deranjat cel mai mult.

Pe atunci deja erau doi. S-au ciondănit, au încercat încă o dată care pe care. După asta – au dat mâna. Trebuia de mers în anticipate – asta trebuia să fie unica soluţie. Pentru că nu faci coaliţie cu ucigaşii, doar anticipate. După asta – investigaţie credibilă. Pentru că a murit un om. Atunci mi-am zis că nimic bine nu va ieşi din aceea că o nouă coaliţie se naşte punând la o parte moartea unui om. Să nu fi fost Leancă, ne dădeam mai repede seama ce se întâmplă, dar Leancă ne-a adormit tuturor vigilenţa ce abia se trezea, pe alţi doi ani.

Brăguţă, 2017. O moarte, de data asta, într-o instituţie de stat. Şi toţi demnitarii strâng din umeri. Şi se bâlbâie. Şi se contrazic unii pe alţii. Ne promit că vor investiga ”incidentul”. Pentru că ei nu-l numesc omor. Îl numesc ”incident”, maximum – ”deces”. Eu deja ştiu şi care vor fi concluziile investigaţiile. În raportul făcut public vom citi printre rânduri că ”se mai întâmplă”.

Acum e doar unul. Îl cheamă Plahotniuc. O singură persoană poartă întreaga responsabilitate politică pentru TOT ce se întâmplă în orice instituţie de stat. Pentru că le-a capturat şi nici nu o neagă. Şi când moare un om, trebuie să arăţi cum preţuieşti viaţa acelui om. Asta e şansa guvernului să arate cum preţuieşte viaţa şi demnitatea fiecăruia din noi.

Nu are pe cine da vina decât pe cei ce-l slujesc. Nu are cu cine se împăca. Demult zic că din toată droaia de miniştri, doi sunt cei ce trebuie demişi urgent. Jizdan şi Cebotari. Ei sunt ofiţerii acestui atac asupra libertăţilor democratice. Unul distruge legi, altul echipează poliţişti, edificând un stat paranoic (adică, poliţienesc).

E puţin probabil să fie ultimul omor. Pentru că ”se mai întâmplă”. O să se întâmple atâta timp, până când nu ne vom învăţa lecţia, ca şi societate. Să nu-i lăsăm să scape. Doar noi putem să le cerem dreptate. Pentru că, orice nu s-ar întâmpla, ei vor da mâna şi se vor împăca între ei. După aia se vor ciondăni din nou.

Când îi lăsăm basma curată, când nu le cerem să se pedpsească între ei, ei revin cu aceeaşi crimă. Şi nici o moarte de om nu e o crimă suficient de mare.

Doar demisia Ministrului Justiţiei Cebotari. Nu, nu a adjuncţilor, anume a lui Cebotari. Lista motivelor este lungă şi poate ar fi cazul de o pus pe hârtie. Conflicte de interese, legi malefice, protejarea corupţiei, rezistenţa la iniţiative anticorupţie. Acum, şi un omor în instituţia subordonată Ministerului pe care îl conduce. Demisia Ministrului ar fi o încercare bună să arate familiei lui Andrei Brăguţă că viaţa sa costă doi bani.

Iar de aş fi în locul acestui viceministru al justiţiei (mai sus), pe nume Anatolie Munteanu, aş fi preferat să îmi dau demisia decât să ies în acest briefing. Câtă lipsă de omenie să ai – să ieşi în faţa tuturor să acoperi un omor cu un strat gros de minciuni. Pentru că nu poţi să ieşi cu justificări şi explicaţii (cel mai probabil, mincinoase) atunci când ştii că a murit un om.

Dumitru Alaiba