După cea mai sângeroasă zi a protestelor, soldată cu cel puţin 100 de morţi, Ianukovici a fost de acord cu alegeri anticipate, susţine premierul Poloniei. Opoziţia anunţă că nu există acord.

Imagine postare

-Focuri de armă cu muniţie de război s-au desfăşurat joi în centrul Kievului, conform AFP. Cel puţin 100 de persoane au murit, alte aproximativ 500 fiind rănite, au afirmat surse medicale citate de CNN. Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a acceptat, joi noapte, formarea unui guvern de uniune naţională în următoarele zece zile, a anunţat premierul Poloniei, Donald Tusk, citat de AFP. Opoziţia a negat ulterior un acord cu Ianukovici.

După cea mai sângeroasă zi a protestelor de la Kiev, soldată cu cel puţin 100 de morţi, potrivit presei internaţionale – în timp ce autorităţile anunţă un bilanţ oficial de 75 de decese – în Piaţa Independenţei se mai aflaul, vineri dimineaţă câteva sute de persoane.

La microfoanele amplasate în Piaţa se aud slujbe de pomenire pentru persoanele decedate.

Joi seară, premierul Poloniei anunţase că preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, ar accepta organizarea de alegeri prezidenţiale şi parlamentare anticipate în cursul anului 2014, precum şi formarea unui guvern de uniune naţională în următoarele zece zile.

Ulterior, opoziţia din Ucraina a susţinut că nu există niciun acord cu regimul Viktor Ianukovici.

Violenţele de la Kiev s-au soldat cu moartea a 75 de persoane începând de marţi, a anunţat joi Ministerul ucrainean al Sănătăţii într-un comunicat.

Bilanţul precedent anunţa 67 de morţi începând de marţi. În plus, începând de joi dimineaţă, „76 de persoane sunt spitalizate în stare gravă”, a adăugat Ministerul ucrainean al Sănătăţii.

Liderii opoziţiei ucrainene susţin că, deocamdată, nu s-a ajuns la un acord cu regimul Viktor Ianukovici, în pofida anunţului privind alegerile anticipate, iar miniştrii de Externe trimişi de UE au revenit la preşedinţia Ucrainei, informează AFP.

„Deocamdată, nu s-a ajuns la niciun rezultat”, a declarat unul dintre liderii opoziţiei, Vitali Kliciko, după întrevederea cu miniştrii de Externe din Franţa, Germania şi Polonia, aflaţi la Kiev.

Laurent Fabius (Franţa), Frank-Walter Steinmeier (Germania) şi Radoslaw Sikorski (Polonia) negociază cu Administraţia Viktor Ianukovici şi cu liderii opoziţiei un plan pentru depăşirea crizei din Ucraina, după violenţe soldate cu aproximativ 100 de morţi.

Cu puţin timp în urmă, premierul Poloniei anunţase că preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, ar accepta organizarea de alegeri prezidenţiale şi parlamentare anticipate în cursul anului 2014, precum şi formarea unui guvern de uniune naţională în următoarele zece zile.

Principala revendicare a opoziţiei ucrainene era organizarea de alegeri prezidenţiale şi parlamentare anticipate.

Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a acceptat formarea unui guvern de uniune naţională în următoarele zece zile, anunţă premierul Poloniei, Donald Tusk, citat de AFP.

Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, este de acord cu organizarea de alegeri anticipate în anul 2014, anunţă Preşedinţia de la Kiev, citată de AFP.

sursa: mediafax.ro

„S-a convenit cu preşedintele Ianukovici ca alegerile parlamentare şi prezidenţiale anticipate să aibă loc în 2014”, a declarat Tusk.