Elena Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare. Sentința Înaltei Curți nu este definitivă.

Imagine implicită

UDREA JUDECATAUdrea a fost condamnată pentru trei acuzații de luare de mită și o acuzație de abuz în serviciu, dar a fost achitată pentru acuzația de tentativă de deturnare de fonduri europene.

Procurorii ceruseră o pedeapsă de peste 20 de ani de închisoare.

Cei care și-au recunoscut acuzațiile în acest dosar au fost condamnați la închisoare cu suspendare, iar cei care nu au recunoscut acuzațiile au primit închisoare cu executare. Este vorba despre Elena Udrea, Rudel Obreja, fostul președinte al Federației Române de Box, și Tudor Breazu, fostul asistent personal al Elenei Udrea.

Astfel, Rudel Obreja, fostul președinte al Federației Române de Box, a primit cinci ani de închisoare. Tudor Breazu, fostul asistent personal al Elenei Udrea, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare.

Fostul secretar general în MDRT Gheorghe Nastasia a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare. De asemenea, Ana Maria Topoliceanu, fosta șefă a Companiei Naționale de Investiții, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru luare de mită.

Ștefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare cu suspendare. Fostul ministru Ion Ariton a fost achitat în acest dosar.

Contactat de Digi24, Ion Ariton a declarat că nu vrea să facă niciun comentariu pe tema deciziei judecătorilor.

De asemenea, Elena Udrea are de plătit peste 8 milioane de lei către Autoritatea pentru Turism. Instanța a decis și confiscarea a aproape 1 milion de lei.

Rudel Obreja are de plătit despăgubiri de 700.000 de lei către Ministerul Turismului și Dezvoltarii. De asemenea, instanța a decis să-i confiște trei milioane de lei.

De asemenea, Elena Udrea trebuie să dea înapoi echivalentul în lei al sumei de 600.000 euro către martorul Boian Corin şi echivalentul în lei al sumei de 300.000 euro către martorul Gărdean Adrian.

În plus, Elena Udrea, Tudor Breazu și Rudel Obreja au de plătit cheltuieli judiciare de 20.000 de lei.

În această dimineață, fostul ministru spunea că se așteaptă la o altă decizie – achitarea.

„Evident e un moment important după doi ani şi ceva de când durează acest proces. Acest dosar este făcut exclusiv pe declaraţiile unor persoane care au încercat să se salveze în felul acesta. Din punctul meu de vedere aşa cum am cerut soluția nu poate să fie decât aceea de achitare”, a spus Elena Udrea.

Dosarul Gala Bute a ajuns la instanţa supremă în aprilie 2015. Procurorii îi acuză de fapte de corupţie pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu, fostul asistent personal al Elenei Udrea, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Gheorghe Nastasia şi pe omul de afaceri Dragoş Botoroagă.

Elena Udrea ar fi finanţat ilegal, din bugetul Ministerului Dezvoltării, organizarea Galei Bute în 2011. De asemenea, ar fi încasat comisioane de 10% din contractele ministerului, spun procurorii.

Procurorii au arătat în rechizitoriu că în 24 iunie 2011 a fost încheiat un contract de servicii, atribuit prin negocierea fără publicarea unui anunţ de participare, între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) şi SC Europlus Computers SRL, firma lui Rudel Obreja, având ca obiect prestarea serviciilor de promovare a României în cadrul evenimentelor desfăşurate cu ocazia organizării Galei Internaţionale de Box profesionist de către Federaţia Română de Box.

În baza acestui contract, la 1 februarie 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a efectuat plata serviciilor de promovare în valoare de 8.116.800 lei.

„Fondurile publice au fost utilizate într-o modalitate interzisă de lege, respectiv pentru finanţarea unui eveniment sportiv organizat de către o societate comercială, iar suma achitată în baza contractului constituie în întregime un prejudiciu produs în patrimoniul ministerului. Prin încheierea contractului s-a urmărit în realitate asigurarea fondurilor necesare organizării galei de box menţionate, iar achiziţia de servicii de publicitate a reprezentat doar o justificare formală, pentru care nu există o nevoie reală a ministerului, cu unicul scop de a da o aparenţă de legalitate contractului. Mai mult, contractul a fost atribuit cu încălcarea procedurilor legale de achiziţie publică şi au fost achiziţionate servicii care nu se regăsesc printre categoriile de cheltuieli eligibile pentru programele cu finanţare europeană”, potrivit procurorilor.

Anchetatorii au susţinut că Elena Udrea a avut cea mai importantă contribuţie la săvârşirea acestor fapte şi la producerea rezultatului, deoarece ea a luat decizia organizării galei în urma unor discuţii informale cu Rudel Obreja, a determinat adoptarea actelor normative care au creat cadrul finanţării evenimentului, a cerut în mod repetat funcţionarilor din subordine să se întâlnească cu Obreja pentru a identifica soluţii în cazul încheierii contractului şi a participat nemijlocit la stabilirea bugetului care urma să fie alocat de către MDRT în afara cadrului reglementat de procedura achiziţiilor publice.

Sursa:digi24.ro