Republica Moldova a ratat circa 60% din fondurile europene din cauza acțiunilor regimului de guvernare
Moldova a ratat aproape 60 la suta din cele 700 de milioane de euro, pregătite de UE pentru finanțarea reformelor din țara noastră. Fondurile au fost ratate deoarece autoritățile naționale fie nu au respectat pre-condițiile, fie nu au demonstrat că pot gestiona banii europeni. Sunt concluziile făcute, la final de mandat, de șeful Delegației UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola.
Diplomatul european a vorbit, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii, despre reformele implementate și neimplementate de către autorități, despre furtul miliardului, dar și despre întâlnirea pe care a avut-o cu Vladimir Plahotniuc.
Pirkka Tapiola a menționat că atunci când Igor Dodon a vorbit suspicios despre modul cum au fost cheltuiți banii alocați Moldovei de către UE, el a fost nevoit să dea explicații în Parlamentul European.
Diplomatul a precizat că, de fapt, aproape 60 la sută din banii promiși de UE Moldovei nu au dispărut, așa cum a sugerat Dodon, ci stau în conturile UE, deoarece autoritățile moldovene nu au demonstrat că-i pot gestiona eficient.
„Întrebarea care zbura prin aer, era „Unde sunt bani” nu „Unde-i miliardul, unde sunt banii”. Noi am achitat aproape 40 la sută din ceea ce ne-am propus, în toată această perioadă. Sunt 40 la sută din suma totală promisă. Dar acesta nu înseamnă că restul banilor au dispărut. Ei sunt în siguranță pe conturile bancare ale UE. Banii nu au fost debursați din motiv că nu au fost respectate toate condițiile”, explică Pirkka Tapiola, citat de tv8.md.
Chiar și așa, Moldova este cel mai mare beneficiar de asistență europeană pe cap de locuitor din lume. Pe de altă parte, diplomatul european a spus că regretă faptul că a trebuit să vadă starea generală de șoc, determinată de furtul miliardului de dolari din băncile moldovenești. Potrivit lui, inclusiv oficialii europeni au fost șocați atunci de cele întâmplate în Moldova.
„Eu am sperat că reformele ar avansa mult mai rapid. Eu cred că nimeni nu s-a așteptat la un furt din sistemul bancar de așa o magnitudine”, spune Tapiola.
Nu a fost trecută cu vederea nici întâlnirea sa cu Vladimir Plahotniuc, la oficiul de business al democratului. Tapiola a vorbit, însă, despre aceasta cu o anumită reținere. „În calitatea noastră de diplomați, noi nu suntem politicieni. Și atunci când lucrezi într-o țară nu te gândești la locul unde întâlnești o persoană”, afirmă Tapiola.
Pirkka Tapiola a devenit ambasador UE în Republica Moldova la 4 aprilie 2013. Acesta va părăsi Republica Moldova la finele acestei săptămâni pentru a deveni ambasadorul UE în Thailanda.
Sursa:independent.md