Întrebarea din titlu pare una retorică, dată fiind situația prin care trece Republica Moldova. Țara noastră nu a dus niciodată lipsă de tot soiul de răuvoitori şi vânzători de moşie, iar dorinţa sinceră de a ne integra în marea familie a Uniunii Europene a scos la suprafaţă toată mizeria acelora ce se autointitulează patrioţi şi iubitori de ţară. Nimicnicia lor ne-a adus în pragul unor noi provocări şi ameninţări la adresa suveranităţii, integrităţii teritoriale, stabilităţii social–politice în Republica Moldova.

În aceste condiţii, a te face că nu vezi ce se întâmplă, a o face pe prostul, prefăcându-te că nimic rău nu se întâmplă în jur, e o crimă. În calitatea mea de fost ofițer al Ministerului de Interne mă întreb: este în siguranţă securitatea statului Republica Moldova? Este sau nu auzită vocea acelora care nu sunt indiferenţi la ce se poate întâmpla cu ţara mâine? Analiza situaţiei curente scoate în evidenţă lucruri clare oricărei persoane care observă lucid ce se întâmplă. Nu însă şi celor care sunt abilitaţi cu dreptul de a lua decizii. Aşadar, să-i iniţiem în problemă.

Pentru început, știm cu toţii că anul 2014 este unul decisiv pentru Republica Moldova. Pentru dezvoltarea ei democratică, orientarea geostrategică, asigurarea stabilităţii economice şi sociale, menţinerea suveranităţii şi integrităţii teritoriale. Deşi cursul spre integrarea europeană este susţinut de majoritatea clasei politice, intelectualitate, cetăţenii simpli ai RM, inclusiv cei care trăiesc şi lucrează în statele-membre UE, Canada şi SUA, R. Moldova are adversari înverşunaţi şi mulţi – și nu doar pe interior. În exterior, interesul zis „geostrategic naţional” transformă  Federaţia Rusă în unicul adversar al politicii de integrare a R. Moldova în UE. Acest interes se descifrează uşor:  asigurarea unei prezenţe militare în regiune şi menţinerea ţării noastre în sfera de interes a Rusiei. O fi fiind un scop bun, dar trebuie atins chiar cu orice mijloace ? „Crezi că scopul bun înnobilează mijloacele rele?”, se întreba Friedrich Schiller, poet şi filosof german.

Ţinând cont de conjunctura actuală şi de interesele pe care şi le declară, Rusia şi-a propus, după toate aparenţele, două misiuni importante, ce vor influenţa situaţia din regiune. Prima: crearea unui coridor de comunicare/acces spre raioanele din stânga Nistrului, necontrolat de terţe părţi, şi a doua: neadmiterea apropierii Republicii Moldova de UE şi NATO.

Înţelegem bine că pentru soluţionarea ambelor misiuni se vor aplica aceleaşi metode, forţe şi acţiuni. Altfel spus, arsenalul de activităţi subversive va fi util atât pentru soluţionarea primei misiuni, cât şi pentru cea de a doua. Tentativa de a crea în sud-estul Ucrainei o asemenea zonă, care ar permite controlul total de către Rusia al spaţiului dintre Rostov–pe-Don şi Tiraspol se realizează cu mari dificultăţi şi poate eşua pe termen lung. Teoretic, Kremlinul poate spera, în prezent, la crearea unui teritoriu controlat în regiunea Odesa, cu ieşire la mare, posibil prin intervenţie şi prin revolte susţinute din interior.

Care ar fi posibilele acţiuni ale Moscovei? Destabilizarea şi separarea, printr-o declaraţie de independenţă faţă de Ucraina, a unei părţi a regiunii Odesa, cu acces la porturile de pe Dunăre – Vâlkovo, Ismail, Reni; crearea aşa-numitei „Republica Bugeac” pe teritoriul a două state, Ucraina şi Republica Moldova; reactualizarea planului de federalizare a Republicii Moldova, cu trei subiecţi: aşa-numita „Republică Moldovenească Transnistreană” (Tiraspol), viitoarea „Republica Bugeac” (Comrat) şi Republica Moldova (Chişinău).

Planurile descrise par irealizabile. Însă unele informaţii culese din presă confirmă intenţia  unor actori politici de a le realiza. Spre exemplu, se cunoaşte că reprezentanţii Comratului ş-au dat întâlnire de mai multe ori cu cei din regiunea Odesa şi au discutat subiectul fondării aşa-numitei „Republica Bugeac”. Se vehiculează şi denumirea „Republica Populară Găgăuzia”, însă denumirea de „Republica Bugeac” li se pare mai atractivă, deoarece în componenţa noii structuri se preconizează cooptarea nu numai a găgăuzilor, dar şi a bulgarilor, cetăţeni ai RM şi Ucrainei. Prima întâlnire a avut loc la Comrat, iar următoarele s-au desfăşurat la Bolgrad şi Ismail. Din partea UTAG au participat Mihail Formuzal, Ilia Uzun, iar găgăuzii din Ucraina au fost reprezentaţi de Anton Kisse, deputat în Rada Supremă a Ucrainei, Maria Popova, deputat în Consiliul regional Odesa şi Iurie Dimcioglo, originar din Tomai, Găgăuzia, stabilit în Ucraina (este deputat în Consiliul regional Odesa din partea Partidului “Silnaia Ucraina” şi, potrivit presei, naşul procurorului din UTA Găgăuzia, Ruslan Caraivan). Potrivit unor informaţii, statul-major al grupărilor paramilitare ce ar fi implicate în realizarea acestui proiect ar urma să fie în oraşul Reni.

În acelaşi context trebuie privită şi vizita la Tiraspol, în luna mai, a unei delegaţii compuse din 10 deputaţi ai Adunării Populare de la Comrat, în frunte cu Mihail Formuzal şi Dmitri Constantinov. Aici ei s-au întâlnit cu Burla, preşedinte al aşa-numitului soviet suprem; separat, Mihail Formuzal şi Dmitri Constantinov s-au întâlnit cu Evghenii Şevciuc. Aceştia au convenit că după semnarea Acordului de Asociere cu UE, la 27 iunie 2014, Tiraspolul şi Comratul vor declara crearea aşa-numitei Confederaţii din doi subiecţi: Găgăuzia şi Transnistria. Tot ei vor propune Moldovei să adere la federaţie în calitate de subiect. Drept argument juridic ar servi existenţa aşa-numitei CSI-2 (Abhazia, Osetia de Sud, Transnistria şi UTAG). Acordul semnat între aceste părţi prevede asistenţă reciprocă din punct de vedere economic, politic şi militar. Întâmplător sau nu, însă pentru 27 iunie este planificată convocarea şedinţei Adunării Populare la Comrat.

Instigatorii din regiunea Odessa contează mult, chipurile, pe sprijinul organizaţiei veteranilor militari ai trupelor aeropurtate (VDV), care sunt destul de numeroşi în regiune. Conform altor surse, în raionul Ismail (regiunea Odesa) stau în aşteptare circa 500 de persoane, sosite din Rusia, special pentru a asigura realizarea planului de creare a formaţiunii statale „Novorusia”.  Cei din UTAG ar dispune de până la 1.000 de combatanţi experimentaţi şi câteva sute de tineri, conduşi de Ilia Uzun. În cele din urmă, se mizează pe apariţia aşa-numitelor „gărzi populare”, care ar asigura încă aproximativ 4.000 combatanţi. Formuzal a asigurat achitarea sumei necesară de bani pentru procurarea uniformei, necesară pentru a echipa „Garda populară”.  Nu sunt de neglijat nici „sutanele negre”, aflate sub autoritatea preoţilor Cibric şi Marchel.

Următoarea misiune a forţelor distructive din interiorul, dar şi exteriorul ţării, este neadmiterea apropierii R. Moldova de UE şi NATO.  Constatăm că realizarea acestei sarcini a demarat şi continuă de mai mult timp. Pe intern, activităţile s-au manifestat prin declaraţii lansate de Igor Dodon, Mihail Formuzal, Valeri Klimenko ş.a.; prin mese-rotunde, conferinţe, cluburi de discuţii, organizate de Ambasada Federaţiei Ruse cu suportul unor organizaţii subversive din Rusia (RISI) Institutului de Cercetări Strategice din Rusia; avertismente din partea reprezentanţilor autorităţilor Federaţiei Ruse (D.Medvedev, D.Rogozin, S.Lavrov, S.Glaziev şi alţii); tentativa de corupere a deputaţilor din Parlamentul Republicii Moldova; referendumul organizat în UTAG; şi nu în ultimul rând, manipularea opiniei publice şi dezinformarea populaţiei prin sursele de informare în masă.

Nu trebuie să excludem şi faptul că sunt posibile noi provocări şi ameninţări la adresa suveranităţii, integrităţii teritoriale, stabilităţii social–politice în Republica Moldova. De regulă, forţele subversive din exterior pornesc de la divergenţele deja existente în societate. Apoi, manipulând opinia publică, provoacă alte nemulţumiri. În rezultat, apar grupuri de cetăţeni „nemulţumiţi şi jigniţi”. La apariţia acestor probleme, „statul salvator” răspunde solicitării de ajutor din partea lor şi „intervine pentru a soluţiona problema”. Sau, cum este adesea argumentat, „intervin pentru apărarea drepturilor omului sau ale unei părţi a  populaţiei”. Astfel s-a procedat în cazul Republicii Moldova cu raioanele din stânga Nistrului, în Nagorno-Karabah, Abhazia şi Osetia de Sud, recent în Ucraina (Crimeea, Doneţk şi Lugansk).

Aşa dar, avem tot temeiul sa presupunem că acelaşi scenariu este pregătit pentru UTAG şi alte regiuni ale RM. În calitate de argument se va vehicula „nemulţumirea minorităţilor naţionale şi îngrădirea drepturilor lor la autodeterminare”.

Realizarea sarcinii strategice de neadmitere a apropierii RM de UE este divizată în câteva etape şi are ca scop blocarea: a) semnării acordului de asociere; b) ratificării acordului de asociere; c) realizării planului de implementare a Acordului şi ulterioara denunţare a lui.

Deja e clar, blocarea semnării Acordului de Asociere nu mai este posibilă. Deci, marea bătălie se va da pentru a bloca ratificarea acestuia de către Parlamentul Republicii Moldova. Dacă şi această încercare va eşua, strategia presupune neadmiterea obţinerii majorităţii de către forţe proeuropene la alegerile din noiembrie 2014.

Aşa dar, la ce să ne aşteptăm? Pentru început, la tensionarea situaţiei în zona de securitate, provocări în satele din stânga Nistrului, încercarea administraţiei de la Tiraspol de a instaura frontiera pe râu prin trecerea forţată în jurisdicţia lor a localităţilor Malovata  Nouă, Cocieri, Pohrebnea, Coşniţa, Pârâta, Doroţcaia; apoi la tensionări în UTAG, care va solicita independenţa politică de Chişinău şi declararea „Republicii Populare Găgăuzia”; şi, în final, declaraţii comune ale administraţiilor de la Tiraspol şi Comrat privind crearea confederaţiei „transnistrene-găgăuze” şi propunerea de aderare la ea a Republicii Moldova. Nu excludem înăsprirea regimului de intrare-ieşire în/din Rusia pentru cetăţenii RM, inclusiv prin introducerea regimului de vize, fapt ce va provoca nemulţumirea persoanelor aflate la muncă.

Conform unor declaraţii publice ale unor demnitari de la Moscova şi ale sateliţilor acestora de la Chişinău (V. Şelin, I. Dodon), în prezent, circa 270.000 de cetăţeni ai RM sunt în vizorul organelor de drept ale FR şi pot avea probleme cu reangajarea la lucru. Totodată, în cazul introducerii regimului de vize, este prevăzut un alt plan de acţiuni. Se vor crea condiţii tensionate la consulatul Federaţiei Ruse din Chişinău, iar solicitanţii de vize vor fi redirecţionaţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) şi sfătuiţi să ceară vize de la prim-ministrul moldovean. Tot acolo se vor găsi persoane ce vor dirija masele.

Drept argument pentru consolidarea forţelor în vederea unei tentative de destabilizare a situaţiei poate servi întâlnirea secretă a aşa-numiţilor „valeţi ai lui Putin”; crearea organizaţiei „Uniunea populară patriotică «Moldova Mare»”. Semnarea documentului de constituire de către participanţii la „întâlnirea secretă din Bălţi” şi de reprezentanţii „asociaţiilor de diverse naţionalităţi”, care s-au evidenţiat anterior printr-o atitudine negativă faţă de integrarea europeană a Moldovei, provoacă un sentiment de neîncredere în scopurile nobile declarate de Veaceslav Perju, preşedintele formaţiunii „Moldova-655”. Reieşind din informaţiile apărute în presă, putem presupune că scopul nedeclarat al organizaţiei este iniţierea unor nemulţumiri din partea minorităţilor naţionale (romii, găgăuzii, bulgarii) pentru a-i folosi în destabilizarea situaţiei din republică, facilitând astfel realizarea primei misiuni propuse – aducerea sub controlul direct sau mediat al FR a unui teritoriu cât mai amplu.

În cele din urmă, trebuie să ne întrebăm: este în stare statul să asigure securitatea cetăţenilor? Ce întreprind organele constituţionale pentru a stopa dezmăţul forţelor separatiste şi a preveni catastrofa care se apropie iminent?

Să ne amintim de poetul, dramaturgul, criticul şi istoricul rus Valerii Briusov, care spunea că „în lupta împotriva unui duşman perfid, sunt bune toate mijloacele, în afară de unul: acela de a nu face nimic”.