Este Republica Moldova un stat?
Ceea ce s-a întâmplat, în Republica Moldova, la mijlocul acestei săptămâni ridică o întrebare spinoasă, mai ales pentru cei care, la Chişinău sau Bălţi, sunt toată ziua, bună ziua, cu gura plină de „statalitatea” teritoriului dintre Prut şi Nistru. Este Republica Moldova un stat?
Formal, desigur că este. Republica Moldova este recunoscută ca stat independent de către comunitatea internaţională, este membru deplin al tuturor organismelor internaţionale, are relaţii bi- şi multilaterale cu întregul mapamond. De asemenea, are toate instituţiile care definesc şi asigură funcţionarea unui stat independent, de la cele politice la cele de drept, de la cele administrative la cele diplomatice şi de la cele economice la cele culturale. De ce n-ar fi, atunci, un stat?
Răspunsul e, pe cât de evident, pe atât de incomod.
Un stat nu există, în realitate, numai în virtutea recunoaşterii sale internaţionale şi a înfiinţării unor instituţii. El există în măsura în care asigură, fără întrerupere, cele necesare vieţii concrete a cetăţenilor săi şi le protejează, tot fără întrerupere, indiferent de condiţii, drepturile şi interesele.
Or, la mijlocul săptămânii trecute, o simplă ninsoare de primăvară a demonstrat, în numai câteva ore, că Republica Moldova nu e un stat. Şi nu e un stat nu pentru că nu vrea România (ţara noastră, repet asta pentru urechile de tablă ale lui Igor Dodon, a fost prima care a recunoscut independenţa fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti). Ci pentru că politicienii ei – în totalitatea lor, la nivel central şi local, reprezentativ sau executiv – nu sunt capabili sau nu doresc, de fapt, să o facă să fie un stat.
Concret, la mijlocul săptămânii trecute, a căzut, oarecum pe neaşteptate, o puternică zăpadă, care a blocat şosele, a dărmat arbori şi stâlpi de iluminat şi a paralizat reţelele electrice şi de gaz. Nu numai în Republica Moldova, ci şi în România, Ucraina şi alte zone din estul Europei.
La noi, în România, au fost probleme: au fost accidente pe autostrăzi din cauza poleiului, multe localităţi au fost izolate, pe alocuri s-a întrerupt furnizarea energiei electrice. La fel şi-n Ucraina. Chiar dacă reacţia autorităţilor a fost, ca întotdeauna, lentă, în câteva ore sistemul de urgenţă s-a pus în mişcare şi, după 24 de ore, totul era din nou funcţional, chiar şi în cele mai grele locuri. Comparativ cu statele montane civilizate, ca Austria sau Elveţia, a fost lent şi au existat şi situaţii-limită (femei care au născut în autospeciale, maşini înzăpezite, activităţi perturbate din cauza absenţei energiei electrice). Dar, în general, totul a fost sub control şi ceea ce numim statul – fie la nivel central, fie la nivel local, ba chiar şi la nivel civil – a funcţionat.
În Republica Moldova, în aceleaşi condiţii de climă, a fost prăpăd. Dacă există un serviciu meteo republican, el fie nu a reuşit să prevadă zăpada şi viscolul, fie (mai plauzibil, în opinia mea: şcoala sovietică de meteorologie e excelentă) avertismentele nu au fost luate în seamă de autorităţi. Dacă există un serviciu de urgenţă, el nu a funcţionat: nu numai localităţile mărginaşe, ci însăşi capitala, Chişinău, a fost complet paralizată. Preşedintele Dodon, deşi a jurat să apere interesele cetăţenilor republicii, nu s-a ostenit nici măcat să ceară ajutorul prietenilor săi de la Kremlin, care au echipaje de urgenţă şi sunt antrenaţi pentru asemenea situaţii. Primăria Chişinăului (condusă de una dintre marile dezamăgiri ale mişcării pro-europene, Dorin Chirtoacă), ca şi Preşedinţia, practic, nu a existat. Transportul în comun a încetat, liniile electrice s-au rupt şi au rămas rupte, oraşul a fost complet blocat de zăpadă, activităţile economice sau sociale s-au întrerupt, iar cetăţenii au fost efectiv lăsaţi pradă naturii. Cu sfatul – demn de nişte triburi preistorice, nu de administraţia unui stat – de a se… baricada în casă până trece prăpădul. Ce va fi fost prin localităţile mai îndepărtate… Dumnezeu cu mila.
Asemenea situaţii-limită sunt cele care pun la încercare un stat şi îi developează temeiurile de a exista. Săptămâna trecută a devenit evident că, deocamdată, la 26 de ani de la dobândirea independenţei, Republica Moldova nu este un stat. Nu are temeiuri organice şi nici o elită capabilă să o administreze ca un stat. A rămas, din păcate pentru cetăţenii ei, o gubernie marginală a unui imperiu dispărut, căruia nu i-a păsat de viaţa oamenilor nici când exista.