Europarlamentar: După FMI şi Banca Mondială, şi UE ar putea sista ajutorul financiar acordat Moldovei

Imagine implicită

Petras AuštrevičiusUniunea Europeană examinează posibilitatea blocării asistenţei financiare acordate Republicii Moldova din cauza crizei politice de la Chişinău. Declaraţia aparţine europarlamentarului Petras Auštrevičius, informează Euplus.info.

„Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială a anunţat deja despre sistarea programelor. Uniunea Europeană examinează de asemenea posibilitatea sistării ajutorului pentru Moldova”, a declarat deputatul european.

Oficialul de la Bruxelles a accentuat că situaţia politică de la Chişinău a fost provocată inclusiv de Kremlin. „Cred că Rusia a făcut mari investiţii”, a adăugat Petras Auštrevičius.

Misiunea Fondului Monetar Internaţional, care urma să vină la Chişinău săptămâna aceasta, pe 17 iunie, şi-a amânat vizita în Republica Moldova, o perioadă nedeterminată din cauza demisiei Guvernului, situaţie în care cei de la FMI nu au cu cine negocia viitorul acord de finanţare. Republica Moldova nu mai are un acord cu Fondul Monetar Internaţional din toamna lui 2013. Lipsa de transparenţă în sectorul bancar s-a aflat printre cauzele care au dus la suspendarea programului de colaborare între guvernul moldovean şi FMI. În cadrul precedentului program, ţara noastră a beneficiat de asistenţă financiară din partea Fondului Monetar în valoare de aproximativ 566 de milioane de dolari.

Tot în această săptămână, Banca Mondială a anunţat că Republica Moldova nu va primi cele 45 de milioane de dolari pentru suportul bugetar din 2015 până când autorităţile nu vor întreprinde acţiuni decisive pentru soluţionarea problemelor din sectorul bancar.

Experţii au prognoze sumbre pentru economia Republicii Moldova. În lipsa unei finanţări străine, aceştia spun că Moldova riscă să intre în incapacitate de plată şi să nu poată plăti pensiile şi salariile pentru bugetari.

Aceleaşi îngrijorări vin şi din partea şefului delegaţiei UE în Moldova, potrivit căruia, insuficienţa resurselor financiare va genera consecinţe negative pentru economia ţării noastre. Mai mult, Pirkka Tapiola a recomandat autorităţilor de la Chişinău să formeze cât mai urgent o majoritate parlamentară, să învestească un nou Guvern, care să poate negocia un acord de finanţare cu FMI.

Sursa:jurnal.md