Europarlamentar: Nu mai putem finanța Moldova fără a vedea reforme adevărate

Imagine implicită

Republica Moldova nu va mai primi finanțare de la Uniunea Europeană fără ca la Chișinău să fie făcute reforme adevărate, susține europarlamentarul bulgar Andrei Kovacev.

El a declarat în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă că Partidului Popular European va încerca să convingă și celelalte grupuri politice din Parlamentul European să susțină o rezoluție privind înghețarea asistenței financiare pentru Republica Moldova.

Uniunea Europeană se bazează pe valori, pe democrație, pe libertatea de opinie, pe corectitudinea în șanse egale pentru toți, lucruri la care ținem și pe care le dorim respectate și în relația cu partenerii noștri. De aceea, condiționăm ajutorul acordat Moldovei de respectarea acestor valori.

Reforma sistemului judiciar, legea electorală trebuie să respecte recomandările Comisiei Veneția, pentru a nu favoriza un anumit partid politic sau altul. Aceasta este poziția pe care am exprimat-o și în proiectul de rezoluție pe care il vom prezenta, sperăm, săptămâna viitoare în plenul Parlamentului European.

Comisia Europeană deja a anunțat că va îngheța temporar fondurile către Moldova – cele 28 de milioane de euro pentru justiție- din cauza insuficientelor reforme în domeniul juridic. Comisia spune în anunțul făcut public cu câteva zile în urmă, că autoritățile moldovene trebuie să respecte condițiile UE pentru a primi ultima tranșă de bani”, a declarat Kovacev.

El a mai menționat că Partidul Popular European, care deține conducerea tuturor instituțiilor UE în prezent, „nu mai crede doar în vorbele” guvernanților de la Chișinău.

„Autoritățile moldovene nu mai pot face orice și aștepta ca UE să continue să plătească. Nu se poate să vedem că nu există voință politică pentru reforme politice, reforme în justiție, și noi să plătim în continuare. Dorim să sustinem Moldova, dar o Moldova unde există corectitudine”, a subliniat Andrei Kovacev.

Sursa:independent.md