Europarlamentar: O justiție care nu-l cercetează pe Plahotniuc nu poate fi independentă
Justiția din Republica Moldova, care nu-l cercetează pe șeful PD Vladimir Plahotniuc, deși există atâtea bănuieli asupra sa că s-ar fi implicat în numeroase fărădelegi, nu poate fi considerată drept independentă, susține europarlamentarul român Monica Macovei.
Ea a declarat în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă că nu crede declarațiile lui Plahotniuc, care a spus că nu a putut interveni în justiție în vederea validării mandatului primarului ales Andrei Năstase.
„Păi, la câte știm noi, o justiție independentă care nici pe tine nu te cercetează, deși sunt atâtea plângeri și atâtea suspiciuni, și atâtea articole s-au scris. Și jurnaliști de investigație, și avem și „laundromatul” rusesc, care include și Republica Moldova ș.a.m.d., e neatins ca și mulți alții din partidul lui și din coaliție. Atunci te întrebi, dacă crezi în ceva ce spune omul acesta. Și vă mai aduc aminte de ceva – tot el e cel care a inițiat, a sprijinit și nu s-a lăsat până când nu s-a votat schimbarea Codului electoral, așa că la alegerile parlamentare va fi vot uninominal, ceea ce înseamnă că vor fi favorizați toți oligarhii, toți baronii locali. Asta înseamnă că tot partidul lui va fi favorizat. El e unul dintre oligarhi, cum și spune presa de atâția ani de zile”, a declarat Monica Macovei.
Ea a mai spus că Plahotniuc nu poate fi crezut deoarece decizia instanței tocmai pe el îl favorizează, în condițiile în care Andrei Năstase este principalul său critic.
„Deci, faptul că niște alegeri libere și corecte au fost invalidate din acest motiv cu o postare pe Facebook este total neserios. Și că spune Uniunea Europeană, la fel spun toate țările și avem și declarații ale parlamentarului Petras Auštrevičius, care spune foarte clar, de exemplu, se referă și la faptul că dl Năstase, cel care a câștigat alegerile care au fost anulate în instanță, a luptat împotriva corupției, împotriva partidelor aflate la guvernare și atunci, de ce tocmai dl Năstase, adică, dacă câștiga altcineva, poate că nu se întâmpla asta. Și iarăși cere foarte clar ca pentru acordarea asistenței macrofinanciare să fie îndeplinite condiționalitățile politice. Ori justiție independentă și profesionistă, repet: independentă de politică și de corupție, adică judecătorii și procurorii corupți să fie anchetați și judecați de colegii lor, că asta e. Și asta se întâmplă în România”, a mai spus ea.
Sursa:cotidianul.md