Eveniment: Fără pașaport în Basarabia
Platforma Unionistă ACȚIUNEA 2012 vă invită Duminică, 15 martie la protestul organizat în fața Ministerului Afacerilor Externe și a Ambasadei Republicii Moldova, pentru a ne manifesta astfel dezacordul față de situaţia total anormală în care autorităţile Republicii Moldova solicită în continuare prezentarea paşaportului la intrarea pe teritoriul acestui stat.
Din 2007 încoace, odata cu integrarea în Uniunea Europeană, tot mai puțini români posedă pașaport, ceea ce le limitează accesul în Basarabia.
În contextul actual, cetățenii români au posibilitatea să călătorească pe baza buletinului în țări precum Serbia, Georgia, Albania, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru – țări care asemenea Republicii Moldova – nu se află în Uniunea Europeană
Considerăm ca fiind nefirescă necesitatea pașaportului pentru a putea călători în Basarabia, dat fiind că acolo sunt români cu care împărțim un trecut istoric comun, aceeași limbă și aceeași civilizație.
Există şi un aspect practic al problemei: la ora actuală, principalul partener comercial al Republicii Moldova este România. Fără sprijinul României, Republica Moldova nu ar fi putut face faţă boicotului impus de Federaţia Rusă principalelor produse de export ale acestui stat: vinul şi fructele.
De asemenea principalul aflux de turişti în Republica Moldova provine din Uniunea Europeană şi, mai ales, din România, lucru firesc dacă ne gândim că pe teritoriul Republicii Moldova se află obiective de mare interes pentru aceştia, precum cetăţile lui Ştefan cel Mare.
Este o situaţie cu totul anormală ca exact cel mai interesat în facilitarea fluxului de oameni şi capital dinspre Vest în Republica Moldova – guvernul acestei republici – să menţină cerinţe la care alte state, inclusiv provenite din fosta Uniune Sovietică, nu au avut nicio problemă să renunţe.
În consecință, solicităm demararea de negocieri cu Guvernul Republicii Moldova ca în cel mai scurt timp acesta să adopte o Hotărâre de Guvern prin care să legifereze accesul cetăţenilor Uniunii Europene în Republica Moldova doar cu obligaţia de a prezenta cartea de identitate.
Sursa:romanism.ro