Ex-ambasadorul RM în SUA: Declaraţiile de unire mobilizează electoratul prorus al lui Dodon şi Plahotniuc

Imagine implicită

Dincolo de gestul simbolic, declaraţiile de unire semnate de cei 60 de primari moldoveni vor ajuta, de fapt, partidele dirijate de Igor Dodon şi Vladimir Plahotniuc la alegerile parlamentare din toamnă, pentru că vor mobiliza electoratul prorus. Este opinia preşedintelui Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale, Igor Munteanu, fost ambasador al Republicii Moldova în SUA.

„Aş dori să-i felicit pe toţi românii care simt româneşte şi care înţeleg semnificaţia profundă, politică, a jubileului, dar pentru atingerea acestui obiectiv (unirea –n.r) nu e suficientă doar răsfirarea tricolorului. E nevoie ca populaţia din Republica Moldova să-şi dorească acest lucru, iar instituţiile să fie compatibile cu obiectivul. E nevoie de o transformare democratică a Republicii Moldova şi de crearea unui liant politic, aşa cum a fost între Germania de Vest şi Germania de Est. În acest moment, nu există condiţii care ar face posibilă reunificarea statului român”, a declarat Igor Munteanu într-un interviu pentru Adevărul.

În opinia fostului ambasador, această mobilizare a electoratului prorus dezavantajează elementele democratice, care ar încerca să combine voturile etnice în sprijinul unor opţiuni proeuropene, pentru că europenizarea Republicii Moldova înseamnă apropierea de statul român.

„Există această perfidie a unor politicieni de a folosi declaraţiile de unire pentru a mobiliza unele grupuri etnice care se împotrivesc unirii. Avem o societate divizată. Unele minorităţi, cum ar fi cea găgăuză, a votat în proporţie de 90% cu Igor Dodon. Unul dintre deputaţii din Regiunea Autonomă Găgăuzia, cum este Corneliu Dudnic, ales pe listele PD, a spus că dacă mişcarea unionistă va continua, el va pune mâna pe armă. Dudnic a sprijinit şi referendumul din Găgăuzia, din 2014, pentru aşa-zisul statut amânat”, a adăugat Igor Munteanu.

Expertul s-a referit în special la acţiunile fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, care, în opinia sa, de fapt provoacă „o demobilizare a electoratului democratic”

„Mulţi votanţi din Republica Moldova simt o neţărmuită recunoştinţă pentru Traian Băsescu pentru că a menţinut R. Moldova pe radarul de interes al statului român. În acelaşi timp, ostilitatea cu care Traian Băsescu priveşte spre anumiţi lideri din opoziţia democratică face rău. Resursele administrative folosite pentru băile de mulţime în care se scaldă domnul Băsescu reprezintă contribuţia PD, fără dubii. Traian Băsescu spune: «Uitaţi de integrarea europeană. Este un miraj, este utopic!».  Asta nu înseamnă că cetăţenii înţeleg acest lucru ca o invitaţie către unire. Asta înseamnă, mai degrabă, o demobilizare a electoratului democratic pentru a lupta pentru cauza lui”, a spus Igor Munteanu.

Sursa:jurnal.md