„Există anumiți procurori care dețin dovezi împotriva lui Plahotniuc și așteaptă momentul potrivit”
Anumiți procurori dețin mai multe probe și dovezi împotriva șefului PD, oligarhul Vladimir Plahotniuc, și doar așteaptă momentul potrivit, afirmă președinta PAS, Maia Sandu, copreședinta Blocului ACUM.
„Există deja informații acolo care s-au colectat. Mi-au zis oamenii că există dovezi și probe care sunt salvate de anumiți procurori și care așteaptă momentul potrivit”, a menționat Maia Sandu, la TV8.
Potrivit deputatei, probe ar exista și împotriva altor persoane publice din anturajul șefului PD.
„Și nu este vorba doar despre Plahotniuc, ci despre mai mulți oameni din anturajul lui, oameni care dețin funcții, care au fost realeși în Parlament, despre deputați precum Candu, Filip, etc. Noi știm care sunt cei apropiați anturajului și datorită cărora regimul se ține”, a adăugat Maia Sandu.
Sursa:jurnal.md