Expert de la Berlin: „Imaginea pe care politicienii moldoveni o creează în exterior este deplorabilă”
Politicienii din Republica Moldova calcă pe aceeaşi greblă, iar modul în care au avut loc negocierile de după alegerile parlamentare au fost o picătură considerabilă la imaginea proastă pe care o au aceştia în exterior. Or, liderii partidelor de la guvernare se gândesc doar la funcţii, la influenţă în justiţie, economie, în loc să caute soluţii pentru a opri haosul politic şi criza economică, afirmă un cunoscut expert german în politică.
„Trebuie să recunosc că sunt oripilată, nu mi-aş fi închipuit, mai ales gândindu-mă la dramatismul alegerilor din noiembrie anul trecut. Şi cu cât am stat cu toţii şi am aşteptat rezultatul care speram noi să fie favorabil forţelor pro-europene şi gândindu-mă că acest moment este încă la o depărtare de doar două luni, nu-mi vine să cred şi totuşi este îngrozitor. Şi imaginea pe care politicienii moldoveni o creează în exterior este destul de deplorabilă”, a declaragt expertul în politică Anneli Ute Gabanyi, de la Berlin, într-un interviu pentru Europa Liberă.
Referindu-se la chinurile facerii unei coaliţii de guvernare se datorează şi faptului că, afirmă analistul politic, negocierile s-au consumat în secret, apărând doar din când în când de nişte scăpări, mai mult sau mai puţin intenţionate ale unor detalii unii despre alţii. Totodată, aceasta şi-a exprimat nedumerirea dificultăţii de formare a unei coaliţii între PLDM-PD-PL.
„Pentru mine este de neînţeles, mai ales dacă ne gândim la tot ce s-a întâmplat în ultimii ani, noi am fost de atâtea ori în astfel de situaţii neplăcute în Republica Moldova, încât a se repeta aceleaşi greşeli care au dus la pierderea majorităţii în Parlament, la pierderea respectabilităţii partidelor pro-europene, la câteodată pierderea şi a răbdării susţinătorilor Republicii Moldova în Occident, mă întreb cum se pot repeta astfel de greşeli? Şi astfel de obiceiuri se pare că sunt de nezdruncinat la politicienii din Republica Moldova”, a adăugat ea.
Or, în opinia expertului, partidele care se ţin cu dinţii de funcţii şi influenţă vor ajunge, iminent, în criză. „Dacă aceşti domni în majoritate se gândesc la posturi, la influenţe, la felul de a influenţa politica judiciară, economică, de toate felurile din Moldova, aceste partide vor intra într-o criză care nu văd cum ar putea fi rezolvată”, a mai declarat Anneli Ute Gabanyi.
De menţionat că ieri, în cadrul şedinţei Parlamentului, PLDM şi PD au exclus liberalii şi au anunţat că au convenit să-şi asume guvernarea, semnând acordul privind formarea coaliţiei „Alianţa pentru Moldova Europeană”. Deşi au negat coaliţia tacită cu PCRM, cele două partide, PD şi PLDM, au ales braţ la braţ cu comuniştii conducerea Parlamentului, în timp ce liberalii nu au participat la vot.
Reacţiile europenilor la coaliţia PD-PLDM nu au întârziat să apară. La scurt timp după ce PD şi PLDM au anunţat formarea coaliţiei fără PL, un oficial european a venit cu o declaraţie precum că liberalii şi Iurie Leancă au fost daţi la o parte de „interese de afaceri mari”.
„O veste foarte proastă din Republica Moldova. Prim-ministrul Leancă şi Partidul Liberal au fost marginalizaţi de interese de afaceri mari. Astfel, a fost preferată o înţelegere cu comuniştii”, a declarat ieri Graham Watson, preşedintele Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Partidul European, unul dintre cei trei demnitari europeni care au participat la consultările de la Aeroport. Or, potrivit mai multor surse, oficialii europeni au recomandat clar PD şi PLDM să facă alianţă cu liberalii, să accepte un procuror general european şi să nu meargă la o coaliţie cu comuniştii, condiţii care au fost ignorate în totalitate de PD şi PLDM.
Sursa:jurnal.md