Expert de la Bucureşti, despre şansele lui Plahotniuc de a ajunge premier şi de ce suspendarea lui Timofti „ar arunca în aer Moldova”
Premierul desemnat Ion Sturza nu va avea susţinerea unei majorităţi parlamentare, crede preşedintele Centrului de Prevenire a Conflictelor şi Early Warning, Iulian Chifu, ex-consilier prezidenţial în mandatul lui Traian Băsescu.
Expertul român se arată sceptic în legătură cu şansele învestirii Guvernului Sturza şi nu exclude un scenariu în care preşedintele Nicolae Timofti ar fi obligat totuşi să-l desemneze pe oligarhul Vladimir Plahotniuc în postul de premier.
„Curtea Constituţională a stabilit că pe data de 29 ianuarie, dacă nu este numit un Guvern, va fi dizolvat Parlamentul şi atunci intrăm în alegeri anticipate, cu consecinţe extrem de complicate. Nominalizarea era obligatorie, potrivit Constituţiei. Preşedintele încearcă să-şi îndeplinească o atribuţie constituţională, nimic mai mult. În momentul de faţă cred că va fi foarte dificil să refaci o majoritate. Deci mai degrabă aş merge pe varianta unei prime nominalizări făcută în aşa fel încât cea de-a doua, fiind înainte de alegerile anticipate, să introducă o presiune suplimentară pe partidele politice pentru a ajunge la o negociere. În momentul de faţă, eu cred că nu se va ajunge la un vot. Dacă nu există o majoritate, deci o negociere, între Ion Sturza şi PD, cu varianta formală sau informală, părerea mea este că Ion Sturza îşi va depune mandatul. Nu are sens să meargă la vot”, afirmă Iulian Chifu.
Totodată, expertul s-a referit la declaraţiile PD, precum că Ion Sturza este, de fapt, candidatul PLDM. „Este o mare greşeală şi cred că ţine, mai degrabă, de poziţionări şi de marcarea unor teritorii. Ion Sturza este un candidat independent, este un multimiliardar în Republica Moldova, în România, în Austria, unde este domiciliul său, care a mai fost prim-ministru în RM şi care este o soluţie de compromis de tip nealiniat, de tip tehnocrat. E o chestiune mai degrabă de imagine, încearcă să asocieze poziţia prim-ministrului din perioada ’97-’99 cu cea a lui Vladimir Filat, care este imaginea corupţiei în RM. A rămas singurul corupt, nimeni nu mai este corupt în RM decât PLDM şi Filat. Or, aici evident că este o exagerare”, a menţionat Iulian Chifu, într-un interviu pentru hotnews.ro.
Despre şansele ca următoarea nominalizare la funcţia de premier să fie oligarhul Plahotniuc, expertul de la Bucureşti a spus că există două probleme majore în acest caz: absenţa unei majorităţi care să îl susţină şi imaginea sa în societate.
„Are 92% din populaţia ţării împotriva sa, care îl sancţionează, şi doar 4% – favorabil. E un raport extrem de complicat pentru cineva pentru a fi adus în prim-plan. Dacă PD reuşeşte să creeze o majoritate şi vine la preşedintele Timofti cu majoritatea şi cu această propunere, preşedintele Timofti nu are altă variantă decât să-l nominalizeze pe Vladimir Plahotniuc”, susţine preşedintele Centrului de Prevenire a Conflictelor şi Early Warning.
Întrebat dacă PD ar putea, la un moment dat, să-l demită pe preşedintele Timofti şi cum ar putea arăta un asemenea scenariu, Iulian Chifu a menţionat că este vorba despre un proces major, cu condiţii extrem de stricte. „Presupune o validare de către Curtea Constituţionala a unui asemenea proces. Trebuie să ai o motivaţie: înaltă trădare, corupţie, abuz de funcţie a preşedintelui. Or, cu două luni înainte de încheierea mandatului e foarte dificil să vinzi o asemenea variantă. Mai mult, haideţi să acceptăm, deşi este o speculaţie pură, că s-ar întâmpla. Ce avem? Avem preşedinte care este înlocuit cu un preşedinte interimar, Candu de la PD, care îl desemnează pe Plahotniuc de la PD drept premier. Păi suntem în situaţia în care oricine ar putea să vorbească despre lovitură de stat”, a explicat Iulian Chifu.
Or, expertul român nu exclude că un asemenea scenariu s-ar putea întâmpla. „Când ai 92% din populaţie împotriva ta, a forţa o asemenea variantă… Nu o resping. S-ar putea să ajungem în situaţia respectivă. Ar arunca în aer definitiv Republica Moldova, cu costuri incomensurabile, în primul rând pentru populaţie şi pentru cetăţeni. Deci, până la urmă, ce punem? Faţă în faţă punem o negociere, o perfectare cu un echilibru de putere versus aşa vreau eu, forţăm, mergem până la capăt, distrugem pe toată lumea?”, susţine expertul.
La întrebarea „Cât de tare îşi doreşte Plahotniuc să fie premier?”, Iulian Chifu a răspuns: „Unii spun ca ar fi vorba despre dorinţa de a reveni şi de a arăta că poate să facă. Am tot fost numit păpuşar, iată vin, preiau eu frâiele, rezolv eu problema şi a guvernului, şi a preşedintelui, vom alege, si mergem mai departe şi facem şi reformele. O varianta din asta de forţă.”
Despre cât de real e ca un oligarh cu biografie mai mult decât dubioasă, implicat în zeci de scandaluri cu ecouri în străinătate, să devină ditamai „reformator” şi „om de stat”, Iulian Chifu a spus că un asemenea scenariu ar face un mare rău incomensurabil ţării.
„Un stat nu este o societate comercială. Nu poţi să impui populaţiei un asemenea proiect, mai ales când nu ai susţinere publică. Costurile sunt atât de mari, opoziţia faţă de persoană, faţă de modul în care s-a ajuns acolo, dacă nu s-a făcut printr-o convergenţă de interese, printr-o repartizare şi un echilibru de putere. Costurile s-ar putea să fie atât de mari, încât să nu se poată purcede, admiţând că ar fi o variantă bună. Unii spun aşa ceva. Alţii spun: nu, este o definitivare a capturării statului de către un oligarh, care are în momentul de faţă tot, are şi preşedintele Parlamentului, are şi primul ministru, chiar el sau un om al lui, preia şi funcţia de preşedinte, după care conduce un stat ca pe propriul buzunar, ca pe propria societate comercială. Gândiţi-vă, o asemenea naraţiune în spaţiul public cât de rău ar face Republicii Moldova”, a conchis Iulian Chifu.
Sursa:jurnal.md