Ieşirea din paradigma geopolitică care a permis capturarea ţării de un oligarh este singura şansă de a scăpa din mocirla în care bălteşte Republica Moldova de un sfert de veac.

La 4 martie 2016, Curtea Cons¬ti¬tu¬ţio¬nală a Republicii Moldova a continuat seria de decizii stranii cu care a obişnuit atât Moldova, cât şi cancelariile lu¬mii, modificând condiţiile de ale¬gere a pre¬şe-din¬te¬lui, cu câteva săp¬tămâni înainte de terminarea, la 23 martie, a man¬da¬tu¬lui preşedintelui Timofti. Prin aceas¬tă hotărâre, Cur¬tea anulează pre¬ro¬ga¬tiva alegerii preşedintelui de că¬tre Parlament, cu o majoritate de 3/5, adică 61 de voturi din 101, şi redă cetăţenilor acest drept. Aşa cum era până în 2000, când s-a mo¬dificat Constituţia, Moldova devenind atunci republică par¬la-mentară, singura din Co¬mu¬ni¬ta¬tea Statelor Independente.

Nimic întâmplător

Decizia de acum contrazice alte hotărâri „definitive“ ale Curţii, dar nimic nu mai poate uimi în cazul Moldovei, unde singura cer¬titudine este incertitudinea.

Şi totuşi, în Moldova, locul unde viaţa bate filmul, Curtea a „co¬rec¬tat“ şi situaţia de dinainte de 2000, ridicând vârsta preşe¬din¬te¬lui la 40 de ani, în loc de 35.

Întâmplător? Nu! În politica mol¬dovenească nimic nu e în¬tâm¬plă¬tor. Chiar dacă preşedintele Curţii, controversatul Alexandru Tănase, se jura că nu ştia vârsta la fel de controversatului po¬li-tician Renato Usatîi, cel care con¬ducea în sondajele de opinie la intenţie la vot.

Decizia din 4 martie a consolidat statutul Moldovei de fostă re¬pu¬blică sovietică total imprevizibilă, contrastând dramatic cu fostele surate din Uniune, care se re¬marcă prin stabilitate şi pre¬dic¬ti¬bilitate.

Decizia Curţii ar putea fi un ve¬ritabil game changer pentru sce¬na politică, a cărei dinamică era dată de protestele antioligarhice, care au adunat într-un mare front comun forţe politice, civice care altădată stăteau pe poziţii adverse. Liantul era ura faţă de Pla¬hotniuc, personaj ieşit din sub-te¬ra¬nele lumii cri¬mi¬nale, de sorginte ex-sovietică, care a luat în cap¬ti¬vi¬ta¬te un stat în¬treg. Fenomenul nu es¬te nou. Şi în alte republici sovietice s-au produs evoluţii similare. Printre puţinele obiective tactice comune ale acestei coaliţii ad-hoc se numărau alegerile par¬la¬men¬tare anticipate şi alegerea preşedintelui de către popor, şi nu de către Parlament, cum se întâmpla din 2000, odată cu schimbarea Constituţiei. Plat¬for¬ma Civică Demnitate şi Adevăr, cea care a organizat demonstraţiile de protest de anul trecut (iar la sfârşitul anului o parte a ei s-a transformat în partid politic), a desfăşurat o mare campanie de strân¬gere de semnături pentru re¬ferendumul la care populaţia să se pronunţe pentru sau împotriva alegerii preşedintelui prin vot direct. Peste 400.000 de sem¬nă¬turi au fost strânse, cifră record pentru Moldova. Deci, alegerea pre¬şedintelui de către întregul electorat este un proiect care se bu¬cură de o mare susţinere po¬li¬ti¬că. Decizia Curţii încearcă să anu¬leze tot efortul mişcării civice şi să răpească opoziţiei un proiect de succes.

Un singur învingător

Anunţul din 4 martie, privind modificarea felului în care se ale¬ge preşedintele, în condiţiile în care mandatul actualului şef al statului se termină pe 23 martie, deci la ceva mai mult de două săptămâni de la publicarea ho¬tă¬rârii, a dat practic startul cam¬pa¬niei electorale. Şi a adâncit ha¬osul în care se cufundă Moldova. Toată lumea aşteaptă ca Pla¬hot¬niuc să se hotărască când se or¬ga-nizează alegerile, după ce Cod electoral se vor desfăşura ele, dacă e nevoie de semnături pen¬tru toţi candidaţii sau doar pen¬tru cei independenţi, cine vor fi principalii candidaţi înscrişi în cursă. Multe întrebări, la care are răspuns doar un singur om în Moldova, Plahotniuc.

Bomba Tănase, detonată de con¬troversatul oligarh, a spulberat toată scena politică de la Chi¬şi¬nău, de la dreapta la stânga, de la proeuropeni la proruşi. Aliaţii de până mai ieri în marele front anti-Plahotniuc se vor concura de mâine într-o aprigă com¬pe¬ti¬ţie pentru funcţia de preşedinte al republicii. Au uitat de cererea privind alegerile parlamentare an¬ticipate şi au început o luptă pen-tru poziţionarea pe culoarele tra¬diţionale ale scenei politice din Mol¬dova. Adică fac exact ceea ce dorea Plahotniuc, revenirea la pa¬ra¬digma clasică, pro-Est, pro-Vest, pro-ruşi, pro-români, în ca¬re oli¬garhul se simte ca peştele în apă.

În această paradigmă există doar un învingător: Plahotniuc.

Ce-i de făcut?

Pentru a ieşi din cercul vicios în care Moldova se învârte de 25 de ani, trebuie depăşită paradigma geopolitică Rusia-SUA, Est-Vest, Moscova-Bruxelles. Şi trebuie men¬ţinut cu orice preţ frontul an¬ti-Plahotniuc, în care să stea ală¬turi şi ruşii, şi românii, ucrai¬nenii, găgăuzii din Moldova.

Liderii acestor partide an¬ti¬oli¬gar¬hice trebuie să se aşeze la masă, să negocieze susţinerea pentru un candidat sau câţiva candidaţi care să colecteze voturile şi să blo¬cheze jocurile politice ale oli-garhului. Condiţia pentru o can¬di¬datură validă în logica anti¬oli¬garh este foarte simplă: un om nou în politică, neşantajabil, care nu a mai deţinut funcţii publice, ca să le dea ocazia procurorilor să-i încropească dosare penale, care nu a făcut avere şi nu are afa¬ceri în Moldova sau în altă par¬te, om de o integritate absolută, care nu poate fi cumpărat şi care nu va negocia cu Plahotniuc ni¬mic. Cineva care înţelege dra¬ma¬tismul situaţiei, nu se lasă ma¬nipulat nici de agenţii Moscovei, nici de ai Bucureştiului, începe să se gândească la Moldova, la su¬tele de mii de oameni disperaţi, care-şi caută în rost departe de casă, de copii, de părinţi şi vrea să facă ceva pentru ţara lui. Alt¬ceva decât să fure şi el, cum au făcut-o majoritatea politicienilor de la Chişinău.

Da, va fi complicat de negociat. Pro¬babil că mulţi şefi de partide nu înţeleg că Moldova e într-un moment de cotitură, de care de¬pinde nu evoluţia ei pe următorii câţiva ani, ci chiar supravieţuirea ţării. Dar ieşirea din paradigma geo¬politică care a permis cap¬tu¬ra¬rea ţării de un oligarh este sin¬gura şansă de a scăpa din mocirla în care bălteşte această ţară de un sfert de veac.

Armand Goşu