Expert economic: „Plahotniuc şi Şevciuk fură şi de la Gazprom”

Imagine implicită

plahotniuc sevciuc„Plahotniuc şi Şevciuk fură şi din banii Gazpromului, fiind beneficiarii finali ai acelei scheme cu implicarea Ernegokapitalului. Acele documente care au ieşit la iveală săptămâna trecută au ajuns şi în posesia Procuraturii de la Moscova”, susţine analistul independent în probleme energetice, Sergiu Tofilat.

Expertul a făcut această declaraţie în cadrul emisiunii Alb&Negru de la UNIMEDIA, unde a reiterat că prim-vicepreşedintele PD, Vladimir Plahotniuc, şi liderul separatist de la Tiraspol, Evghenii Şevciuk, sunt beneficiarii companiei Energokapital care intermediază vânzarea de energie electrică către Republica Moldova.

Totodată, expertul în energetică a explicat în ce mod are loc fraudarea gigantului rus Gazprom. „Gazprom livrează gaz în stânga Nistrului şi nu primeşte bani de acolo. Din raţionamente economice dacă nu primeşti achitarea mărfii le stopezi. Gazprom acceptă conştient aceste livrări”, a spus Tofilat.

Mai mult, Sergiu Tofilat a menţionat că Ministerul Economiei de la Chişinău are toate pârghiile pentru a stopa această schemă. Cele două persoane vizate nu au comentat deocamdată acuzaţiile aduse de Tofilat.

Sursa:jurnal.md