Expert rus: Al doilea război rece a început
Un al doilea război rece între Rusia şi SUA a început, dar acesta nu mai este dus între două mari puteri, întrucât lumea nu mai este divizată în două blocuri opuse, consideră preşedintele Consiliului rus pentru politica externă şi de apărare Fedor Lukianov.
„A vorbi de o degradare a relaţiilor dintre Rusia şi SUA nu are sens, noi am intrat într-o nouă realitate care se numeşte al doilea război rece. Este vorba de o realitate ce se caracterizează printr-un nou tip de relaţii ce se bazează pe sancţiuni, contra-sancţiuni şi tentative de a-i aduce prejudicii adversarului”, a declarat Lukianov pentru RIA Novosti.
În opinia expertului, al doilea război rece va fi semnificativ diferit de cel care a avut loc înainte de căderea URSS, întrucât lumea a devenit mai deschisă şi mai diversificată, astfel încât nu va mai fi o confruntare în doi, adică între două superputeri.
Potrivit aceluiaşi expert, este puţin probabil să se găsească ţări doritoare să se alăture poziţiei ruse şi, în acelaşi timp, se pune întrebarea dacă aliaţii SUA vor accepta să se plieze la exigenţele americane şi câte ţări vor rămâne neutre sau vor refuza să susţină măsurile îndreptate împotriva Moscovei.
Acelaşi expert a apreciat că un război rece constă în primul rând în descurajarea adversarului şi împiedicarea acestuia să-şi lărgească sfera sa de influenţă.
Declaraţiile expertului rus intervin în contextul în care SUA şi UE au anunţat luni noi sancţiuni împotriva Rusiei, pe fondul situaţiei din Ucraina.