Expert TRASECA: „Nici un fel de simpatie faţă de acei, care doresc interzicerea camerelor video pe drumuri”
Recent, la Ministerul de Interne a avut loc o conferinţă ştiinţifică, dedicată securităţii la trafic. În cadrul discuţiilor s-a menţionat că anual, Republica Moldova pierde 198 milioane de dolari din cauza accidentelor rutiere, nivelului înalt de decese şi traumatizări la trafic. Cu toate acestea, în locurile unde sunt instalate sisteme video de monitorizare a traficului acest indiciu este cu 40 la sută mai mic.
Conducătorul proiectului TRASECA „Planul Regional de acţiuni în vederea securităţii la trafic pentru ţările Parteneriatului Estic şi Ţărilor Central-Asiatice Alan Ross spune că, domnia sa nu are nici o simpatie faţă de persoanele, care doresc, prin judecată, să interzică utilizarea sistemelor video pe drumuri. Vă reamintim că, în Republica Moldova acest lucru îl doreşte avocatul Vitalie Nagacevschi, care consideră că aceste sisteme video încalcă dreptul cetăţeanului la viaţă privată şi că instalarea lor nu are asigurare legală. Săptămâna trecută Jurnal.md a publicat o listă întreagă de Legi, care reglează, direct sau indirect, această sferă, dar…să revenim la Alan Ross.
Avocaţii fac tentative – aceasta le este meseria
„Tentative de a interzice sistemele de monitorizare video a traficului rutier au fost pretutindeni, în toate ţările unde acestea au fost instalate. Avocaţii întotdeauna caută motive pentru a pune la îndoială legitimitatea instalării acestor sisteme. Aceasta le este meseria, dar…În toate ţările, unde au fost instalate astfel de sisteme, s-a micşorat simţitor numărul de decese în accidente rutiere”, spune Alan Ross.
Expertul în domeniul securităţii aminteşte că, poliţia nu poate sta la fiecare răscrucile şi la toate drumurile. „Acest lucru este imposibil, dar în Marea Britanie, bunăoară, datorită acestor camere video nivelul de decese la trafic s-a redus, în mediu, cu 20 la sută. Aşa ceva este incredibil! Faptul că aceste camere se instalează este un mare beneficiu pentru ţara dumneavoastră”, – a declarat Ross. „Şi, bineînţeles, peste tot unul-doi avocaţi au căutat căi pentru a interzice aceste camere video”, a mai spus expertul
Dreptul la viaţă sau dreptul idiotului de a trece la roşu?
„Ei vor spune că se încalcă drepturile omului, că este un amestec în viaţa privată, dar aceste drepturi se referă, în egală măsură, şi la şoferii buni şi răi, şi la pietoni. De ce cetăţenii, care respectă legile trebuie să fie lezaţi în drepturi, inclusiv dreptul la viaţă, atunci când pe drumuri se întâlnesc fel de fel de idioţi?”, se întreabă expertul.
Acesta propune să se discute cu „familiile, care au pierdute persoane dragi în accidente, cu familiile care cresc copii-invalizi de pe urma unor accidente. Ce ziceţi, acestea tot vor fi împotriva camerelor video?”, mai întrebă retoric domnul Ross.
Altfel, conform spuselor exeprtului Ross „aceste sisteme nu au nimic comun cu viaţa privată or, ele se instalează pentru a salva vieţi”. Domnul expert accentuează că „la noi, în Londra, numărul de decese la trafic s-a micşorat cu 25 la sută, după instalarea camerelor video”.
Expertul ăşi dă bine seama că „cineva nu doreşte ca statul să ştie despre locul aflării automobilului său, dar adevărul constă în aceia că despre aceasta ştiu doar şoferul, posibilii pasageri şi poliţia”. „Să fie oare aceasta o jertfă prea mare în numele securităţii vieţii?”, se întreabă şi ne întreabă domnul Ross.
„Eu consider că drepturile mele ca cetăţean, drepturile copilului meu nu sunt mai puţin importante decât drepturile şoferului aflat în stare de ebrietate, care circulă la roşu. Eu doresc ca acesta să fie pedepsit. De ce eu, un cetăţean care respectă legea, trebuie să trăiesc cu frică? De ce fratele sau sora mea trebuie să moară din cauza lui? Numai din cauza că un idiot noaptea merge la roşu?”.
Alan Ross spune fără nici o ezitare: ”Eu nu am nici o simpatie, dar nici o simpatie, faţă de acei care sunt împotriva implementării acestor sisteme”.
„În ţara voastră, în fiecare an, ăşi pierd viaţa în accidente rutiere 400-500 de oameni. În locurile unde sunt instalate astfel de sisteme, însă, aceste indiciu este cu 40 la sută mai mic. Pentru mine acest lucru este fantastic”, a declarat conducătorul Proiectului TRASECA.
Ross a mai spus că povesteşte „despre experienţa moldovenească în Georgia, Armenia, Kazahstan, Kirghizia”.
„Eu le zic: „Uitaţi-vă la Moldova. Iată un model demn de urmat! Dumneavoastră trebuie să vă mândriţi cu faptul că aţi implementat şi dezvoltaţi aceste sisteme”.
„Şi, bineînţeles, eu i-aşi spune avocatului s-o lase baltă! El doreşte să câştige bani, chiar dacă oamenii vor muri la trafic!?”, spune expertul.
Moldova este mai democratică decât Marea Britanie sau SUA?
Alan Ross nu cunoaşte „o altă ţară, în care aceste sisteme de monitorizare la trafic au fost anulate de un avocat”.
„Posibil, au fost cazuri particulare, când poliţia a permis implicarea în viaţa privată, dar astfel de cazuri sunt doar un accident, dar nu o normă. Or, aceasta este nelegitim, inclusiv în Moldova”, a amintit expertul.
„Astfel de camere lucrează, ce n-ar zice avocatul moldovean, în Germania şi Austria, Australia, SUA şi Marea Britanie, în multe alte ţări dezvoltate. Consideraţi, că aceste ţări sunt conduse de idioţi sau că aceste ţări sunt mai puţin democratice decât Moldova?”.
Ross a accentuat: „Pe lângă faptul că salvează vieţi, aceste sisteme economisesc banii publici”.
„Când cineva este rănit, acesta trebuie să se trateze, prin poliţa medicală de asigurare, la spital. Tratamentul lui este achitat din impozitele noastre. Iar dacă o persoană decedează la o vârstă productivă, aptă de muncă acest lucru se răsfrânge asupra economiei. Aceasta nimiceşte viitorul. Or, majoritatea celor, care îşi găsesc moartea în accidente rutiere au vârsta de 15-44 ani”; spune Alan Ross.
Pentru drumuri şi monitorizare trebuie să plătească infractorii.
Expertul consideră, că Moldova trebuie să investească şi mai departe în camerele video: „Acest lucru este important pentru ca ţara să nu mai piardă oameni şi bani”. Ross a prezentat şi câteva calcule: „200 milioane pe an” În ultimii 10 ani aceasta înseamnă 10 miliarde!”
„Voi împrumutaţi bani de la Banca Mondială, de la BERD pentru a construi drumuri, dar dacă veţi economisi doar 10 la sută din această sumă aceasta înseamnă bani grei, care pot fi folosiţi la dezvoltare”, propune expertul britanic.
El aminteşte că în Moldova” nu este nevoie de a descoperi ceva or, schema este bine elaborată. Noi am făcut acest lucru şi cunoaştem ce trebuie să facem, cum să economisim bani. Noi facem acest lucru de 40 ani”.
„Şi la noi din banii şoferilor-infractori se construiesc drumuri, se întreţine şi se monitorizează infrastructura, care aplică amenzile. Acesta este principiul. Şoferii răi trebuie să plătească funcţionarea sistemei, banii lor trebuie să fie utilizaţi la asigurarea unui trafic fără accidente”, a mai spus Alan Ross.
Nota Bene: TRASECA – organizaţie internaţională, care reglementează funcţionarea coridorului rutier Europa-Kaucaz-Asia. Este specializată în logistică şi siguranţa transportărilor, precum şi a traficului rutier în regiunea dată.
Tudor Bunescu