Firma canadiană Amaya sub incidenţa calendarului Maya e pe cale de a deveni falită (un mic denunţ pentru premierul Iurie Leancă)
Aflu cu stupoare că şi de data aceasta ne-am bumbărizat în faţa investitorilor străini. Acum câţiva ani o firmă canadiană cu renume internaţional, Amaya gaming group, şi-a pus boii în jug cu Loteria Naţională a Moldovei, organizaţie pe lângă Ministerul Finanţelor, fără a-şi da seama că proţapul carului e cam şubred.
La început a fost frumos şi vesel. Au pocnit festiv dopurile de la şampanie, s-au ţinut discursuri încurajatoare şi promisiuni de colaborare pe 20 de ani înainte, că aşa prevedea contractul. S-a creat ad-hoc şi un consiliu director , avându-i drept sfetnici pe E.Banăruc, I.Antohi, Barbăneagră şi chiar pe Ionel Rusu, cumnatul pe bune al domnului Filat. În fruntea frunţilor, adică director al AO Loteria Naţională a Moldovei a fost numit Ion Antohi, om bun şi cu trecere la curte. Nu ştim de e o coincidenţă, dar un om cu asemenea nume de familie încă din 2007 e înrolat în echipa lui Vlad Filat şi este membru al Consiliului Naţional Politic al PLDM. Toată structura AO LNM este înghiţită de oamenii de încredere ai lui V.Filat, caretrimestrial ridică bani grei de la Loteria Moldovei nu se ştie pentru ce merite. Dacă e corupţie, apoi corupţie să fie de la cap la coadă. Printre boşii care ridică bani cu sacul e şi E. Banăruc, omul de la Guvern, sărac lipit pământului, care abia o duce de la o zi la alta şi îşi ţine banii câştigaţi la cumetrie într-un safeu de la serviciu ca să nu-i ronţăie şoarecii soacrei sau să-i deoache cei de la Amaya.
Mă întreb, naivul de mine, cum o firmă atât de serioasă şi bine cotată în alte ţări ale lumii, care întotdeauna îşi verifică cu lupa partenerii, de data aceasta şi-a făcut parteneri nişte corupţi de talie locală, mărunţi ca nişte găinari, dar tari sub umbrela craiului de curte nouă, pe care îl cunoaşteţi cu toţii. Când s-a semnat contractul de colaborare, Amaya a venit cu o investiţie de milioane, iar Ministerul Finanţelor a depus doar a mia parte . Bună frăţie! Acum e de ajuns ca cei de la Amaya să-şi ceară dividendele, că imediat sunt avertizaţi, că de mai fac gât ,le va fi reziliat contractul.
Am căutat să văd ce hram poartă această instituţie şi din nou am rămas neplăcut surprins. În cartea de vizită postată pe Internet, nici o aluzie că ar fi sub tutela firmei canadiene Amaya. Trebuie să ai mare impertinenţă ca să nu-ţi roşească obrazul.
Despre noi
Deținută în totalitate de Ministerul de Finanțe, Loteria Națională a Moldovei (LNM) este monopolul oficial de stat, având autorizația necesară pentru organizarea de activități în domeniul loteriei și a jocurilor de noroc.
LNM a fost creată pentru a asigura protecția consumatorului, la cel mai înalt nivel, împotriva acțiunilor de manipulare prin joc, fraudei, spălării de bani, dependenței sau altor crime financiare. LNM își asumă responsabilitatea să dețină controlul asupra bunei desfășurări a jocurilor de noroc pe teritoriul suveran al Republicii Moldova, cu scopul de a combate activitățile ilegale în domeniul jocurilor de noroc.
De asemenea, Guvernul Republicii Moldova consideră că reglementarea și comercializarea activităților de jocuri de noroc va aduce beneficii financiare substanțiale bugetului de stat, beneficii care pot fi ulterior direcționate spre educație, sănătate, sport, cultură și infrastructură etc.
N.R. Chiar Loteria Naţională a Moldovei o fi întreţinută în totalitate de Ministerul Finanţelor, cum pretinde? Şi mai e direcţionată spre educaţie, sănătate, sport, cultură? Cât despre jocurile de noroc: şi asta e o porcărie pe capul nostru. Din cauza lor se desfac familii, se pierd case, jucătorii ajung la casa de nebuni, iar Loteria Moldovei scrie dări de seamă la Ministerul Finanţelor şi la Guvern că mai bine nici se poate. Ruşine, dragi tovarăşi pldm-işti!
Acum s-ar cere o comisie guvernamentală să ia act de comportamentul Ministerului Finanţelor şi a Loteriei Naţionale şi să şteargă pata de ruşine, desgrădind accesul firmei Amaya la conducerea de facto, pentru că timp de doi ani în caznaua Moldovei nu a intrat nici un bănuţ, căci prea mulţi mâncăi s-au înnădit la troaca pe daiboj. Am zis comisie şi imediat mi-am muşcat limba. Să pui lupul paznic la stână?!
David Receanu