Metastază din justiţia moldoveană a fost developată prima dată de coşmarul numit „7 aprilie 2009”. Titlul acestui comentariu mi-a fost sugerat de evenimentele dramatice pe care le trăim în Republica Moldova.

Un tânăr, Andrei Brăguţa, reţinut pentru depăşire de viteză, a murit în urma bătăilor şi torturii în penitenciar. Cazul lui ne-a revelat încă o dată, dacă mai era nevoie, cât de „reformat” este sistemul justiţiei de la noi.

Detaliile care au apărut în urma acestei tragedii sunt zguduitoare: tânărul, extrem de agresiv, cu evidente probleme psihice, care ar fi avut nevoie de asistenţă medicală, a fost trimis printr-o combinaţie de decizii ale procurorului şi judecătorului de instrucţie şi prin zelul poliţiei într-o celulă de penitenciar, unde a fost maltratat de alţi deţinuţi, fără ca paza, gardienii, să intervină, deşi Brăguţa, spun martorii, a bătut cu pumnii în uşa celulei, strigând după ajutor.

Nici vizita medicilor, nici insistenţele tatălui care a oferit informaţii despre starea de sănătate a fiului său nu i-au înduplecat pe poliţişti. Totul a semănat cu o răzbunare.

Cazul tânărului arestat pentru depăşire de viteză şi mort în izolatorul poliţiei a suscitat diverse comentarii în media şi pe reţelele de socializare. Unii îl văd exclusiv o victimă a sistemului, alţii au invocat potenţialul pericol pe care îl reprezenta în trafic o persoană dezechilibrată psihic.

Însă, dincolo de orice supoziţii şi controverse, e sigur că decesul lui Andrei Brăguţa afişează în mod simbolic „fişa clinică” a statului moldovean, după ani lungi de reforme pe bani occidentali. În mod normal, responsabilii de această tragedie – începând cu ministrul de Interne şi până la şefuleţii mai mici –, trebuie să-şi dea demisia, iar persoanele vinovate în mod direct de moartea tânărului bolnav să fie trase la răspundere penală. Motivul e limpede: un om aflat în custodia statului a murit în urma unor rele tratamente. Aceste acte de samavolnicie instituţională nu pot să rămână nepedepsite, altfel se vor reproduce la nesfârşit.

Mai mulţi specialişti afirmă că procedura arestului preventiv, aplicată şi în cazul lui Andrei Brăguţa, este folosită excesiv în Moldova: justiţia şi organele de urmărire penală nu se obosesc să discearnă nuanţele unui caz, să cântărească greutatea faptelor, să deceleze circumstanţele atenuante, ci adoptă singură măsură de sancţionare pe care o cunosc – trimiterea în izolator – şi asta probabil pentru a raporta „mai sus” că situaţia e sub control, infractorul a fost neutralizat.

Moldova, care chifteşte de corupţie şi mafie instalată în structurile puterii, oferă din când în când reprezentaţii zgomotoase cu arestări şi descinderi ale mascaţilor. Aceste operaţiuni sunt o fotografie aproape la indigo a statului poliţienesc din Rusia.

Cazul lui Andrei Brăguţa a fost anticipat şi ilustrat prin felul cum înţelege justiţia să-şi facă meseria, de pildă, în dosarul „Pădurea Domnească”, unde nu a existat o anchetă serioasă şi o sentinţă pe potriva faptelor săvârşite, iar singura certitudine e victima: tânărul ucis la o vânătoare la care au luat parte, într-o veselie, procurori şi judecători.

Moldova, care chifteşte de corupţie şi mafie instalată în structurile puterii, oferă din când în când reprezentaţii zgomotoase cu arestări şi descinderi ale mascaţilor. Aceste operaţiuni sunt o fotografie aproape la indigo a statului poliţienesc din Rusia: persoana este încătuşată, filmată în gros-plan pentru a fi umilită public şi trimisă în izolator, la mila cerberilor în uniforme. Un spectacol de acest fel, grotesc şi sinistru, am urmărit în ziua în care a fost arestat în Parlament fostul premier Vlad Filat, iar haiducii lui Renato Usatîi exercitau, cu voie de la guvernare, un fel de justiţie populară: înconjuraseră Parlamentul şi făceau percheziţia maşinilor şi persoanelor care circulau prin zonă, fără a fi împiedicaţi de forţele de ordine – se zvonea că Filat ar putea scăpa deghizat sau ascuns în portbagajul unei maşini.

Am avut în acea zi un „blizkrieg” judiciar cu încălcarea procedurilor şi drepturilor persoanei, cu manipularea gloatei în stradă împotriva unui om a cărui vină încă trebuia dovedită. Mulţi au interpretat acea „execuţie” drept o vendetă politică, nu un act de justiţie autentic atât de necesar pentru consolidarea statului de drept în Moldova.

La celălalt pol, cu groase accente de penibil, se situează telenovela melodramatică a interogării, arestării şi judecării lui Ilan Şor. Acesta, deşi apare în raportul Kroll ca suspectul nr. 1 în afacerea miliardului furat – şi să observăm că prin sumele pe care le-a manevrat personal sau prin interpuşi primarul de Orhei trimite în ridicol orice alt interlop cu guleraş alb –, a fost condamnat la detenţie şi lăsat slobod, ca să poată împărţi pomeni şi concerte bravilor moldoveni de la Orhei.

Şi în cazul lui Viaceslav Platon, raiderul cu tupeu condamnat la 18 ani de închisoare, justiţia moldoveană a marcat o pagină originală în analele Dreptului. Avocaţii săi susţin că lui Platon i-au fost falsificate depoziţiile din procesul verbal, unde în locul lui Vlad Plahotniuc, pe care Platon îl „demasca” drept principal beneficiar al furtului miliardului, cineva a trecut numele lui Vlad Filat. Improvizat şi abuziv este şi arestul la domiciliu al lui Dorin Chirtoacă, declară susţinătorii liberalului, a cărui inculpare şi suspendare din funcţie ar fi dictate inclusiv de interese politice, miza fiind fotoliul de primar al capitalei.

Metastază din justiţia moldoveană a fost developată prima dată de coşmarul numit „7 aprilie 2009”. Moartea lui Valeriu Boboc a rămas o simplă filă de istorie, ca şi suferinţa a zeci de tineri desfiguraţi fizic şi psihic în secţiile de poliţie şi în penitenciare. Gardienii, procurorii şi judecătorii din aprilie 2009, supranumiţi „funcţionari ai iadului”, n-au suportat niciun fel de consecinţe juridice pentru faptele lor, din contră: mulţi au fost avansaţi şi/sau se regăsesc, a constatat presa, în firmele de securitate privată ale coordonatorului actualei guvernări.

A scăpat basma curată ex-ministrul de Interne Papuc, uitată de Lege a rămas şi fosta comunistă Zinaida Greceanîi, cea care, în calitate de prim-ministru, ameninţase cu mitraliera protestatarii din aprilie 2009. Azi dna Greceanîi e lidera unui partid care vrea să ducă Moldova în gulagul lui Putin. Voronin, preşedintele de atunci, se bucură în linişte de averile pe care le-a agonisit ca un adevărat comunist şi convoacă sporadic conferinţe de presă pentru a ne asigura că pe vremea lui era mai bine.

Pe fundalul acestui dezmăţ instituţional, există un personaj aflat în graţiile justiţiei moldovenei. Nu e singurul, însă Igor Dodon are, de departe, cea mai eclatantă prestaţie publică. Socialistul sfidează ţara şi cetăţenii, vrea putere absolută, trebuind pesemne să raporteze zilnic Moscovei noi victorii împotriva independenţei statului în fruntea căruia a ajuns printr-un scandalos concurs de împrejurări.

Dodon e un subiect de presă favorit: i se analizează faptele, declaraţiile – una mai prăpăstioasă decât alta –, unii comentatori s-au apucat să-i întocmească „fişa clinică”, un ziar îi publică fotografiile cu capul în jos, sugerând că „prezidentul” a luat-o razna. Derapajele anticonstituţionale ale lui Dodon nu provoacă alerta şi reacţia justiţiei: nu sunt chemaţi mascaţii şi nici ambulanţa. Estimp, încurajat probabil de scorul din sondaje şi de apatia procurorilor, Dodon instigă o parte a populaţiei împotriva celeilalte şi promite să organizeze un fel de Mare Adunare Naţională, la care să se decidă prin vot popular ce facem cu actuala putere şi mai ales cum să tranşăm, odată pentru totdeauna, problema unioniştilor care trebuie scoşi în afara legii, ca duşmani înrăiţi ai statalităţii, aşa cum a declarat preşedintele ales prin fraudă.

Se va întoarce vreodată „roata justiţiei” din Moldova împotriva celor care abuzează de ea în interes politic sau doar din simpla plăcere de a dispune, sadic, de viaţa unui om? Slabe speranţe, deocamdată.

Articol semnat de Vitalie Ciobanu

Sursa:europalibera.org