Există prognoze suficiente cu privire la rezultatele alegerilor şefului statului de pe 30 octombrie. Experţii discută despre posibilii candidaţi ai guvernării şi ai opoziţiei. Aceştia evaluează şansele candidaţilor formaţiunilor de stânga şi de dreapta de a ieşi în turul doi şi de a câştiga alegerile.

Aproape toţi experţii au fost de acord că în situaţia în care guvernarea dispune de resurse administrative şi informaţionale nelimitate, controlează toate instituţiile de stat şi beneficiază de un anumit nivel de sprijin şi legitimizare din partea partenerilor externi, în special din partea SUA, opoziţia (şi de stânga, şi de dreapta) trebuia să propună un candidat unic pentru a-şi spori la maxim şansele ca acesta să ajungă în turul doi şi, în cele din urmă, să câştige scrutinul.

Aceasta însă nu s-a întâmplat – partidele proruse de opoziţie şi cele proeuropene nu au reuşit să ajungă la o înţelegere. Îndemnurile repetate ale PPDA au fost susţinute doar de partidul lui Usatîi. Mai mult, nu se ajunge nici la o înţelegere intraspecifică – nu există un candidat unic din partea partidelor de stânga şi nu există un candidat unic nici din partea partidelor de dreapta. Se pare că pe flancul stâng nu s-a ajuns la un acord din simplul motiv că PSRM are un candidat foarte puternic – liderul partidului, Igor Dodon, care beneficiază de loialitatea Rusiei şi a lui Plahotniuc, care în ciuda orientării sale europene declarate, nu-l atacă la nici una din resursele sale mediatice. Cred că de aceea Dodon se simte atât de confortabil şi încrezut şi consideră că pentru a accede în turul doi nu are nevoie de sprijinul cuiva.

Dodon mai crede că va obţine în turul doi toate voturile alegătorilor de stânga chiar dacă Usatîi şi alţi lideri ai partidelor proruse vor încerca să le reorienteze. Se pare că în turul doi Dodon are puţine şanse de a câştiga alegerile. Dacă ajunge să concureze cu candidatul guvernării, scrutinul va fi fraudat în favoarea omului lui Plahotniuc (cu binecuvântarea corespunzătoare din partea partenerilor externi, care determină legitimitatea oricăror alegeri în ţări precum Moldova).

Pentru a evita publicarea unor materiale compromiţătoare la adresa sa, Dodon va accepta resemnat rezultatele aşa cum a fost şi la alegerile locale din 2011 şi 2015. În cazul accederii lui Dodon în turul doi cu un candidat din partea opoziţiei de dreapta, Plahotniuc va susţine, deşi neoficial, candidatul său prorus, care îi este mult mai puţin periculos decât un candidat de dreapta, iar în al doilea rând, acest candidat prorus este mereu o sperietoare pentru Occident. În acest caz, rezultatele alegerilor depind de cine dintre candidaţii de dreapta sau centru-dreapta vor ieşi în turul doi.

Situaţia pe flancul drept nu este tocmai simplă. Nimeni nu se îndoieşte de faptul că segmentul proeuropean nediscreditat al spectrului politic moldovenesc este reprezentat de două partide: Platforma DA în frunte cu Andrei Năstase şi Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) al Maiei Sandu. Anume în aceste partide îşi pune speranţa electoratul proeuropean la viitoarele alegeri prezidenţiale. Ideea unui singur candidat al forţelor proeuropene a fost formulată şi de preşedintele Platformei DA, şi de mai mulţi lideri de opinie care simpatizează cu partidele de dreapta, dar deocamdată nu s-a reuşit să se convină asupra unui candidat unic.

La postul de candidat unic pretinde în mod firesc şi liderul Platformei DA, Andrei Năstase, dar şi liderul PAS Maia Sandu. Numeroasele consultări şi negocieri care au avut loc între liderii acestor formaţiuni s-au încheiat doar cu o înţelegere potrivit căreia în anumite circumstanţe candidatul comun va fi liderul care se bucură de cel mai mare sprijin din partea alegătorilor.

Înainte de a analiza acest criteriu de desemnare a unui candidat unic din partea partidelor proeuropene, aş vrea să mă refer la „preţul” şi importanţa accederii candidatului de dreapta în al doilea tur. Spre deosebire de Igor Dodon, candidatul proeuropenilor va obţine în turul doi nu doar voturile întregului electorat de dreapta, ci şi sprijinul partenerilor internaţionali, care poate fi foarte divers. Cu toate acestea, pentru victoria candidatului opoziţiei va fi suficient ca partenerii externi ai Moldovei să nu-i permită lui Plahotniuc să fraudeze scrutinul sau în caz de fraudă, să recunoască alegerile drept nelegitime. Aceasta ar însemna un apel la răsturnarea guvernării. Miza este mare – victoria opoziţiei şi a ţării, iar o posibilă abordare neglijentă ar fi culmea nebuniei. Dacă cei de dreapta nu vor conveni asupra unui candidat unic, atunci este foarte probabil ca nici Năstase, nici Sandu să nu ajungă în turul doi, întrucât Plahotniuc va trebui să falsifice un număr mai mic de voturi în favoarea candidatului său şi probabilitatea ca acest fals să fie demascat este mai mică.

Atunci va trebui să uităm de victoria candidatului opoziţiei.

Astfel, nu doar partidele de dreapta au nevoie de un candidat unic, ci întreaga ţară. Să nu uităm că participarea comună la scrutinul prezidenţial va fi o repetiţie a participării ca front comun la alegerile parlamentare, fapt care poate spori şansele partidelor proeuropene să câştige alegerile şi, respectiv, să formeze guvernul.

Criteriul de determinare a unui candidat unic conform nivelului de sprijin din partea electoratului, despre care astăzi se vorbeşte cel mai mult, mi se pare foarte nepotrivit. În primul rând, cum se măsoară acest nivel? Prin sondaje? Astăzi în Moldova nu există vreun serviciu sociologic care să se bucure de încredere fără rezerve sau cel puţin de încrederea Platformei DA şi PAS. În al doilea rând, nivelul de sprijin se schimbă permanent. Ce indicator (de exemplu, pentru ce perioadă), ar trebui ales ca unul determinant? Nu este clar. În al treilea rând, această metodă exclude unul dintre candidaţi şi îi reduce rolul, iar liderii politici sunt ambiţioşi şi mândri. Oricum, această metodă nu este doar complicată, ci şi inacceptabilă din anumite puncte de vedere.

Liderii Platformei DA şi PAS ar trebui să participe la viitoarele alegeri ca o echipă de parteneri egali. Aceasta este posibil doar printr-o divizare înţeleaptă a rolurilor între liderii acestor două formaţiuni. Iar rolurile sunt evidente – un lider va fi preşedinte, celălalt – prim-ministru. Pentru ca aceasta să se întâmple, e nevoie de victorie la următoarele alegeri prezidenţiale şi la alegerile parlamentare care vor urma. Acest lucru este posibil doar dacă vor participa la alegeri ca o echipă.

Viitorul preşedinte din partea opoziţiei va deveni inevitabil liderul mişcării antioligarhice din Moldova, care de la înălţimea funcţiei sale va ajuta opoziţia să distrugă regimul care a capturat statul. Această persoană va avea misiunea istorică de a distruge piramida mafiotă a guvernării, de a elibera ţara de bandiţii care au capturat-o şi de a crea condiţii necesare pentru edificarea unei Moldove noi, libere, democratice şi prospere. Această persoană va face cale celor care vor veni să creeze.

Dacă va fi necesar, cel care va fi propus candidat unic din partea opoziţiei de dreapta îşi poate lua angajamentul public ca în termen scurt, de un an, să dizolve parlamentul, care nu mai reprezintă alegătorii.

Viitorul şef al statului din partea opoziţiei va fi ţinta atacurilor turbate din partea lui Plahotniuc şi din partea bandei acestuia, care va face totul ca să-l distrugă. Este nevoie de o persoană care va înfrunta toate dificultăţile pentru că nu va avea unde să se retragă.

Premierul este cel care vine să creeze. Acesta trebuie să fie persoana care nu doar are viziune cu ce trebuie să înceapă reconstruirea ţării după eliberarea ei de mafie, ci şi care trebuie să aibă cunoştinţe şi experienţă de planificare sistemică, strategică şi de implementare a reformelor, fără de care Moldova nu va supravieţui. Nu sunt necesare calităţi de gladiator (de care are nevoie mai mult un preşedinte de opoziţie), ci de calităţile unui jucător de şah cu minte ageră, ceea ce nu exclude pasiunea şi dedicarea – calităţi pe care trebuie să le aibă un lider.

În paradigma distribuirii rolurilor, Năstase şi Sandu, în opinia mea, ar putea forma o echipă politică foarte armonioasă, eficientă şi stabilă, care ar putea face faţă celor mai complicate misiuni, inclusiv câştigarea alegerilor pentru mulţi ani înainte. Principalul aspect este distribuirea corectă a rolurilor.

Mi se pare că rolul de terminator al regimului criminal, de apărător i se potriveşte mai mult lui Andrei Năstase. El a demonstrat că nu acceptă compromisuri în lupta cu răul principal din ţară. Şi el într-adevăr nu are unde să se retragă – va lupta împotriva mafiei până la capăt.

Năstase este reprezentantul opoziţiei antisistemice. El şi echipa sa nu au fost în structurile puterii. Nu este legat în nici un fel de elita putredă şi nimic nu-l opreşte în lupta cu ea. Are meritul desăvârşit că a trezit poporul Moldovei anul trecut şi l-a scos la proteste în masă. Năstase este capabil şi vrea să lupte până la capăt cu sistemul politic corupt în frunte cu Plahotniuc.

În acelaşi timp, Maia Sandu, probabil, este cel mai bun candidat pentru postul de premier. Premierul reformelor, premierul transformărilor care vor putea readuce Moldova în rândul statelor care funcţionează normal, în familia democraţiilor europene.

Aş vrea să remarc un aspect important în favoarea lui Andrei Năstase în contextul celui de al doilea tur. În cazul accederii lui Igor Dodon şi a Maiei Sandu, ultima practic nu are şanse. După cum am spus, lui Plahotniuc îi convine mai mult victoria în turul doi a candidatului aşa-zis prorus. Dar dacă e să presupunem că partenerii occidentali vor exercita presiuni asupra sa şi Plahotniuc nu-l va mai susţine pe Dodon, acest lucru nu va ameliora situaţia Maiei Sandu. În condiţiile implicării lui Plahotniuc şi în cazul unor alegeri mai mult sau mai puţin corecte, decisive vor fi voturile din partea electoratului lui Renato Usatîi. Sondajele arată că electoratul euroscepticilor depăşeşte cu 5-7% electoratul susţinătorilor integrării în UE. Chiar dacă nu l-a prea agreat pe Dodon, Usatîi nu va putea îndemna susţinătorii săi să voteze cu Maia Sandu, care a declarat public că ar vota pentru unirea cu România în cazul unui eventual referendum. Alta este situaţia lui Andrei Năstase. Usatîi a declarat în repetate rânduri că singurul în afară de el de care se teme Plahotniuc e Andrei Năstase, care ar reprezenta un preşedinte fără compromisuri care chiar ar putea declanşa alegeri parlamentare anticipate, de care are atâta nevoie Usatîi. Mai mult, Năstase şi Platforma DA şi-a creat în ultimul an reputaţia de forţă capabilă să consolideze societatea şi care poate atrage nu doar voturile alegătorilor proeuropeni, dar şi o parte din sufragiile euroscepticilor. În acest condiţii, şansele lui Năstase de a-l învinge pe Dodon în turul doi sunt mai mari decât ale Maiei Sandu.

Încă o remarcă. suntem în ajunul alegerilor prezidenţiale, pentru care din punct de vedere organizaţional, administrativ, fapt dificil de contrazis, Platforma este pregătită mai bine, având structuri puternice în teritoriu, o capacitate de mobilizare incredibilă (amintiţi-vă campania de colectare a semnăturilor pentru organizarea referendumului) şi o resursă informaţională foarte eficientă precum postul de televiziune Jurnal TV. Toate acestea sunt importante dat fiind faptul că până la alegeri au rămas două luni. Şi toate aceste resurse sunt dispuse să lucreze cu dedicare şi eficienţă pentru candidatul „propriu”. Aceasta este natura umană şi regulile luptei politice. Va fi oare posibilă reorientarea tuturor forţelor Platformei spre Maia Sandu
într-o perioadă atât de scurtă, dat fiind aspectul nu doar organizaţional, ci şi psihologic? Este o întrebare primordială.

Acum totul depinde de înţelepciunea liderilor Platformei şi PAS dacă vor realiza până la capăt importanţa participării comune pentru a câştiga alegerile şi dacă vor aplica formula de distribuire a rolurilor şi vor câştiga. Atunci, va câştiga întreaga ţară. Şi dimpotrivă, dacă nu vor ajunge la un acord, vor participa la alegeri separat şi vor pierde. Astfel, va pierde şi Moldova. Mizele sunt prea mari pentru a permite ambiţiilor personale să prevaleze.

Sursa:jurnal.md