Fost coleg de facultate cu liderul PSRM: „Dodon este un om foarte corupt, pe care-l interesează doar banii”
Viorel Donică, ex-director al ÎS „Univers-Agro” şi fost coleg de facultate cu Igor Dodon, a vorbit astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, despre fărădelegile comise de liderul PSRM pe când era ministru al Economiei.
Donică povesteşte că, în 2005, a investit aproximativ 200 de mii de euro într-o afacere. Iar pentru că la un moment dat asupra sa se făceau presiuni şi risca să-şi piardă investiţia, a decis să apeleze la protecţia fostului coleg de facultate, care deţinea funcţia de ministru al Economiei. Igor Dodon ar fi acceptat să-l ajute contra sumei de 15 mii de dolari. Ca să-i poată oferi suma cerută, Viorel Donică spune că a vândut casa din satul natal.
Donică mai spune că a vrut să-l denunţe pe politician, dar s-a gândit că Dodon are protecţia fostului preşedinte Vladimir Voronin şi oricum nu ar fi fost tras la răspundere. Acesta a mai declarat că atât el, cât şi familia lui nu va vota pentru Igor Dodon în turul doi, pentru că acesta ar fi un om corupt: „Dodon este un om foarte corupt, pe care-l interesează doar banii. El, în afară de bani, nu vede nimic în faţa ochilor. Omul care face atacuri raider vrea să devină preşedintele ţării. Banii şi i-a făcut prin intermediul unor scheme ilegale”, a declarat Viorel Donică.
La fel, potrivit lui Donică, Igor Dodon a instituit monopol asupra importului de fructe şi legume, dar şi a exportului de cereale. Liderul PSRM mai este acuzat de fostul său coleg de facultate că ar fi favorizat, în schimbul unor donaţii în fondul Partidului Socialiştilor, întreprinderi care au obţinut dreptul de a exporta fructe şi vinuri în Federaţia Rusă, chiar dacă era în vigoare embargoul aplicat de către Kremlin.
Viorel Donică mai susţine că liderul socialist ar fi pus la cale şi o schemă în care se percep taxe pentru retragerea interdicţiilor de intrare pe teritoriu Federaţiei Ruse aplicate cetăţenilor moldoveni.
Bărbatul a mai spus că Igor Dodon are legături şi cu actuala guvernare, iar Republica Moldova nu va ajunge departe, alegând un astfel de preşedinte.
Solicitat să comenteze acuzaţiile, liderul PSRM a declarat că Viorel Donică ar fi fost „plătit” să facă asemenea declaraţii.
Sursa:jurnal.md