Fost deputat: „Structurile de forţă ale lui Plahotniuc, conduse de Zubic şi Mejinschi; Un alt om din gaşcă, Pânzari, va fi numit şef la IGP”
Oligarhul Vladimir Plahotniuc continuă să-şi subordoneze orice structură din forţele de ordine, afirmă fostul deputat Alexandru Petkov.
„Din 2012-2013 asistăm la subordonarea totală a forţelor de ordine lui Plahotniuc. De structura securităţii în holdingul lui Plahotniuc e responsabil fostul viceministru de Interne Valentin Zubic, o persoană obscură, care a avut un rol mai puţin legal în evenimentele din 7 aprilie 2009, iar actualul ministru de Interne, Alexandru Jizdan, atunci îi era subordonat.
De aceeaşi structură de securitate a lui Plahotniuc se ocupă şi Valentin Mejinschi, fost şef la CCCEC (actualul CNA). Respectivii se cred un fel de Minister de Interne din umbră, deci ei conduc acum MAI”, a declarat Petkov, în cadrul unei conferinţe de presă.
Totodată, fostul deputat a menţionat că şeful Inspectoratului General de Poliţie, Gheorghe Cavcaliuc, se va mai afla la conducerea IGP doar câteva zile.
„În schimb o să vină Alexandru Pânzari, care este acum director la Departamentul Instituţii Penitenciare, şi care tot e din gaşca lui Plahotniuc. Şi aşa în totalitate Plahotniuc îşi va subordona în totalitate structurile de forţă”, a punctat Alexandru Petkov.
Sursa:jurnal.md