Fost şef al Poliţiei Rutiere Braşov, condamnat definitiv la trei ani cu suspendare

Imagine implicită

justitieFostul şef al Poliţiei Rutiere Braşov Claudiu Tămârjan a fost condamnat definitiv, miercuri, de Curtea de Apel Braşov, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu.

Decizia Curţii de Apel Braşov, care este definitivă, menţine în parte decizia Tribunalului Braşov din 25 mai, conform căreia Claudiu Tămârjan a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare şi doi ani pedeapsa complementară, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Tămârjan a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare pentru patru cazuri de trafic de influenţă, la o pedeapsă de doi ani de închisoare şi doi ani pedeapsă complementară pentru 16 cazuri de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice şi la opt luni de închisoare pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Instanţa a contopit pedepsele şi a aplicat pedeapsa cea mai grea de doi ani închisoare, la care se adaugă un spor de un an închisoare, cu suspendarea sub supraveghere.
De asemenea, judecătorii Curţii de Apel Braşov au decis reducerea cuantumului despăgubirilor civile la care a fost obligat Claudiu Tămârjan de la 1.280 lei la 1.120 lei, precum şi a celor în solidar cu Ioan Sima de la 480 lei la 320 lei.
În acelaşi dosar au fost judecaţi alţi 11 agenţi de poliţie, dar şi oameni de afaceri. Zece dintre ei au primit pedepse cu suspendare între un an şi un an şi jumătate, iar unul, un om de afaceri din Braşov, a fost achitat.

Claudiu Tămârjan a fost acuzat că a creat un sistem infracţional bine pus la punct pentru a oferi protecţie unor persoane din mediul de afaceri şi unor funcţionari publici. Pentru aceste servicii, el ar fi beneficiat de carduri de alimentare de combustibil, lemne de foc pentru imobilul în care locuia, băuturi carbogazoase, whisky pentru o petrecere sau păstravi.
Fostul şef al Poliţiei Rutiere Braşov Claudiu Tămârjan a fost arestat preventiv în 25 iunie 2014, iar o zi mai târziu a fost suspendat din funcţie. În 12 noiembrie 2014 a fost eliberat din arestul IPJ Braşov după ce Curtea de Apel Braşov a decis arestarea sa la domiciliu.
În ianuarie 2015, Tămârjan a fost eliberat din arestul la domiciliu şi pus sub control judiciar.

La începutul lunii august 2014, DNA Braşov a dispus trimiterea în judecată a lui Claudiu Tămârjan şi a 11 dintre foştii săi subalterni, precum şi a trei patroni de firme. Doar Tămârjan a fost cercetat în arest, ceilalţi fiind judecaţi în stare de libertate. Inculpaţii au fost trimişi în judecată de către procurorii DNA pentru că ar fi acordat „protecţie“ unor oameni de afaceri şi funcţionari publici.
Claudiu Tămârjan a fost şef al Poliţiei Rutiere Braşov aproape zece ani.

Sursa:gandul.info