Fost șef UE la Chișinău: Moldova este în ceață. Ceea ce se întâmplă la moment nu înseamnă drum european

Imagine implicită

Republica Moldova se află ,,în ceață” în ceea ce ține de parcursul european, iar speranța ar fi alegeri corecte organizate în anul 2018, când la putere ar putea veni o nouă clasă politică. Opinia este împărțită de ex-reprezentantul Uniunii Europene în Republica Moldova, Kalman Mizsei.

Oficialul european declară că parcursul european al Republicii Moldova este incert, în contextul ,,guvernării oligarhice”.

,,Moldova este în ceață, are o guvernare oligarhică, dar asta se poate schimba. Acum însă Republica Moldova nu este pe drumul european”, a apreciat Mizsei.

În context, oficialul UE a declarat că alegeri corecte organizate în anul 2018, când la putere ar putea veni o nouă clasă politică, ar putea readuce țara pe făgașul normalității.

,,Există câteva elemente care ar putea salva țara. UE trebuie să fie deschisă și totul se va schimba. Este bine faptul că acum 2 ani oamenii s-au unit, au lăsat în urmă ideea de pro-români și pro-ruși, și au ieșit la proteste, demonstrând că vor schimbarea clasei politice. Oamenii au simțit că ei trebuie să acționeze. Un alt element sunt politicienii Maia Sandu și Andrei Năstase, dar am observat că aceștia sunt ținta mai multor atacuri, în special reprezentanții partidelor lor din teritoriu. Acești factori dau speranțe că pluralismul în Moldova va rămâne și probabil la alegerile următoare vor apărea politicieni care vor începe realizarea reformelor”, a mai spus fostul șef al Delegatiei UE la Chișinău.

Totodată, oficialul a remarcat că europenii au observat tendința guvernării de a ,,curăța de pe arena politică politicienii pro-europeni din opoziție”, astfel încât actuala guvernare ,,să se prezinte principalul promotor al cursului european al Republicii Moldova”.

Sursa:independent.md