Fostul ambasador SUA în România, acuzat că „i-a rezolvat probleme” lui Vladimir Plahotniuc

Imagine implicită

Acuzaţii dure la adresa fostului ambasador al SUA în România, Mark Gitenstein. Oficialul l-ar fi ajutat pe oligarhul Plahotniuc să ajungă într-o „poziţie de maximă autoritate”, iar acuzaţiile vin chiar din partea unui fost consilier al şefului PD – consultantul politic Cozmin Guşă, de la Bucureşti.

„M-am lămurit cum a ajuns Vladimir Plahotniuc la Washington. (…) Mark Gitenstein i-a rezolvat foarte multe probleme lui Vlad Plahotniuc, probleme de respectabilitate, unul la mână. Doi la mână, dacă intrăm în zona de inteligence, sigur în prezenţa şi întâlnirea cu doamna Miller, cu care nu s-au întâlnit prea mulţi români, l-a dat pe Vlad favorit într-o poziţie de maximă autoritate, şi de negociere a cel puţin la nivelul a două servicii secrete. Unul cu sediul la Moscova şi altul cu sediul la Bucureşti”, a declarat Cozmin Guşă, în cadrul unei intervenţii la Realitatea, scrie DCNews.

„Cine i-a făcut această lucrare şi acest favor lui Vlad Plahotniuc, bănuiesc că a ştiut ce favor îi face şi ce anumite avantaje o să îi aducă din acel moment, avantaje care s-au putut negocia şi se negociază bine, atât la Moscova, atât la Bucureşti, pentru că suntem într-o lume a pionilor, într-o lume a servicilor secrete, nu trebuie să ne mai ferim”, a mai punctat consultantul politic.

Sursa:jurnal.md