Fostul preşedinte al Franţei Nicolas Sarkozy, reţinut şi audiat în dosarul finanţării libiene a campaniei sale prezidenţiale din 2007

Imagine implicită

Fostul preşedinte al Franţei Nicolas Sarkozy a fost reţinut şi era audiat marţi la sediul Poliţiei Judiciare, la Nanterre, în legătură cu suspiciuni de finanţare ilegală a campaniei sale prezidenţiale din 2017, dezvăluie Le Monde şi Mediapart, informaţii confirmate pentru Reuters, scrie Le Figaro.

Le Monde precizează că este ”prima oară când Nicolas Sarkozy este audiat în legătură cu acest subiect după deschiderea unei proceduri judiciare în aprilie 2017”.

Tot potrivit cotidianului francez, reţinerea preşedintelui ar putea să dureze până la 48 de ore, scrie News.ro.

Sursa:jurnal.md