(FOTO) În sudul Moldovei a nins cu zăpadă portocalie. Cum se explică fenomenul ciudat

Imagine implicită

Ninsorile destul de neobișnuite pentru sfârșitul lunii martie, au adus cu ele încă un fenomen destul de neobișnuit: zăpada care a căzut azi în sudul țării a avut o nuanță de culoare portocalie. Acest lucru a fost atestat și în zona de sud-est a României. Potrivit meteorologului român Gabriela Băncilă, nuanța de portocaliu este dată de praful saharian, adus de un ciclon puternic care are loc în zona bazinului mediteraneean.

„La Taraclia ninge cu zăpadă portocalie… Nu este periculoasă. De pe litoralul Africii de Nord au pornit mase de aer cald care au adus cu ele și praf. Fundalul radiologic este în normă. Observatorul Hidrometeorologic pe Dunăre a comunicat că aciditatea mostrelor de zăpadă prezentate este neutră, în sediment – un amestec de nisip brun, nu au fost găsite substanțe chimice nocive. Nu vă faceți griji!”, a scris primarul de Taraclia, Serghei Filipov, pe pagina sa de Facebook, prezentând și câteva poze cu „zăpada portocalie”.

Meteorologul Gabriela Băncilă a menționat pentru Digi24.ro, că în partea de sud a Peninsulei Balcanice, în zona Turciei și spre bazinul estic al Mării Negre, există concentrații importante de praf saharian, iar „toată acestă situație se datorează acțiunii puternice a unui ciclon în zona bazinului mediteraneean, pe partea sa de avans, pe circulația sudică intensă”.

În România, un cod portocaliu de ninsori abundente și vânt puternic afectează 15 județe din sudul țării, inclusiv București. Meteorologii spun că s-ar putea depune un strat de zăpadă de până la 40 de centimetri şi că vremea rea se va potoli abia vineri după-amiază, după ora 15. Potrivit specialiştilor, temperaturile vor scădea până la -12 grade.

În partea de sud a Republicii Moldova, codul galben de ninsori va intra în vigoare la ora 14:00 și va dura până la ora 22:00 a serii.

Sursa:independent.md