De câţiva ani încoace, Moldova a fost prezentată ca o ţară proeuropeană şi o potenţială poveste de succes a Parteneriatul Estic. Din păcate, evoluţiile recente, inclusiv scandalul financiar masiv şi demisia prim-ministrului, arată că povestea de succes ar fi doar o iluzie.

Raportul recent al Freedom House prezintă Republica Moldova drept o guvernare în tranziţie sau un regim hibrid, cu un scor de 4,86 la capitolul ​​democraţie, pe o scară de la 1 la 7, şi care se află la un pas de a retrograda spre un regim autoritar semiconsolidat, în cazul în care problema corupţiei adânc înrădăcinate nu va fi luată în serios.

Înşişi moldovenii spun că ţara lor este condusă de trei Vladimiri: liderul PCRM şi ex-preşedintele Vladimir Voronin, liderul PLDM şi fostul prim-ministru Vladimir Filat, şi subjugatorul puterii, Vladimir Plahotniuc, un oligarh bogat din PD, care a acaparat influenţa asupra mai multor instituţii de stat şi de presă.

O serie de tranzacţii dubioase, suspiciuni dure, acuzaţii de spălare de bani, criminalitate în rândul elitelor politice şi de afaceri, toate au culminat la sfârşitul anului trecut cu o fraudă bancară fără precedent, în valoare de aproximativ 1 miliard de dolari, adică 15 la sută din produsul intern brut al ţării. După ce cazul a fost reflectat pe larg în mass-media, zeci de mii de protestatari au ieşit în stradă ca să-şi exprime indignarea. Chiril Gaburici, care a devenit premier în luna februarie, în urma alegerilor parlamentare din noiembrie 2014, a demisionat la 12 iunie curent, ciocnindu-se cu procurorii pe fonul manipulărilor în privinţa scandalului bancar. La rândul lor, procurorii l-au acuzat de falsificarea diplomelor sale academice.

Oficialii şi politicienii UE au reacţionat cu precauţie la aceste evenimente, din cauza incertitudinii privind asocierea protestelor cu agenda europeană. Asta chiar dacă principalul organizator al protestelor este Platforma Civică „Demnitate şi Adevăr”, al cărei scop este pur şi simplu să-şi exprime public nemulţumirea faţă de nivelul incredibil de înalt al corupţiei în ţară. Mişcarea „Demnitate şi Adevăr” nu este legată de niciun partid politic (în ciuda unor încercări de a discredita această platformă) şi cuprinde cetăţenii Republicii Moldova din diferite segmente regionale, etnice şi sociale.

Liderii europeni au fost de multe ori atât de preocupaţi să sprijine partidele nominal proeuropene din RM – PLDM, PD şi PL, încât au închis ochii la lipsa voinţei politice pentru dezvoltarea statului de drept şi lupta împotriva corupţiei, ceea ce dăunează reputaţiei acestora în rândul cetăţenilor moldoveni. De exemplu, entuziaştii iniţiativei Parteneriatului estic pot favoriza un Vladimir (Filat), faţă de alt Vladimir (Voronin), chiar dacă mulţi cred că ambii sunt pioni sau participanţi la schemele de corupţie ale celui de-al treilea Vladimir (Plahotniuc), despre care se spune că joacă un rol decisiv în Parlament, Guvern, şi, practic, în toate celelalte sfere.

Factorii de decizie ai Uniunii Europene sunt, pe bună dreptate, îngrijoraţi de pericolul unui al patrulea Vladimir: preşedintele rus Vladimir Putin, cel mai popular politician străin în Republica Moldova. Sponsorizarea regiunii separatiste Transnistria de către Kremlin, barajul său de emisiuni propagandistice pentru publicul din Moldova, legăturile sale strânse cu partidele de opoziţie, precum şi influenţa sa mai subtilă prin entităţi, cum ar fi Biserica Ortodoxă, toate acestea reprezintă o provocare serioasă pentru integrarea europeană şi democratizarea Republicii Moldova.

Cu toate acestea, Bruxellesul nu se poate baza pe platforme proeuropene ale unor partide politice într-un mediu de corupţie profundă, unde angajamentele ideologice şi geopolitice se află pe bancheta din spate, în favoarea îmbogăţirii personale, şi unde regimul cleptocratic rus este, evident, în apele sale.

Peisajul politic nu arată promiţător. Niciun grup nu pare să fi obţinut o victorie zdrobitoare în alegerile locale din această lună, iar prezenţa scăzută la vot a reflectat frustrarea alegătorilor, pe fonul opţiunilor disponibile. Între timp, prim-ministrul a demisionat Gaburici, în parte, şi pentru că elitele înrădăcinate, în principal cei trei Vladimiri şi aliaţii lor din instituţiile de stat, l-au împiedicat în implementarea reformelor. Acesta nu a fost în măsură să încheie un acord cu Fondul Monetar Internaţional, care să deschidă porţile pentru un sprijin financiar mai larg, inclusiv din partea UE. Acum Moldova este lăsată singură în pragul unui default. Unii cred că Occidentul o va salva din motive geopolitice. Dacă nu, Republica Moldova ar putea fi nevoită să ceară ajutor de la Putin.

Având în vedere nemulţumirea faţă de actuala conducere, entuziasmul cetăţenilor pentru integrarea în UE este, din păcate, în scădere. Probabil va continua să scadă, dacă ţările UE nu vor cere ca oficialii corupţi din RM să fie traşi la răspundere. În loc să depindă de politicieni, UE şi alte părţi interesate ar trebui să pună mai mult accent pe sprijinirea societăţii civile, care e din ce în ce mai energică. Dezvoltarea iniţiativelor anticorupţie, jurnalismul de investigaţie şi mass-media independentă, precum şi politica în domeniul tineretului ar trebui să fie în prima linie a oricărei noi abordări.

Adevărul este că oamenii din Republica Moldova îşi doresc un guvern curat, un stat de drept, precum şi alegeri libere, iar cel puţin în acest sens optimismul de mai devreme în ce priveşte această ţară a fost justificat. Dacă cetăţenii sunt împuterniciţi să solicite aceste lucruri de la liderii ţării, Moldova încă poate deveni o poveste de succes.
Freedom House