„Fiecare dictator se teme de ‘momentul Ceauşescu’, când singurul lucru care mai stă între dictator şi popor, frica, se risipeşte şi nu mai rămâne decât furie”. Pe EuroMaidanul din Ucraina nu mai e de mult loc de frică, dar e ceva ce simţi în aerul acela negru, îmbâcsit de cauciucurile arse…

Folosiţi, azi, Facebook-ul pentru ceva cu adevărat important. Intraţi pe YouTube şi nu căutaţi animale care sforăie ori ruşi care încearcă să spargă cărămizi cu capul. E plin Internetul azi de imagini care te lasă fără cuvinte, imagini de pe EuroMaidanul Ucrainei. Veţi vedea femeia atârnând moartă de baricadă, tinerii fără suflare înconjuraţi de cocktailuri Molotov şi pietre, femeia şi bărbatul de 50-60 de ani de la metrou acoperiţi, pentru a fi ascunsă durerea morţii lor. Răniţii care îşi oblojesc rănile cu steagul Ucrainei. Galbenul acela, frumos ca în tricolorul nostru, e plin de roşeaţa sângelui vărsat. Veţi vedea Berkuţii, trupele anti-revoltă ale lui Ianukovici, înaintând cu Kalaşnikovul în mână. Veţi vedea bătrâni plângând sângele, preoţi bandajaţi făcându-le slujbă morţilor. Veţi vedea haos, furie, ură, disperare, foc, lunetişti pe clădiri pregătiţi să tragă. Nu veţi găsi frică în acele imagini.

Până în acest moment, au fost anunţaţi cel puţin nouă morţi şi o sută de răniţi în rândul oamenilor de pe EuroMaidan. Au fost răniţi şi vreo 15 jurnalişti, dar şi 30-40 de poliţişti sau Berkuţi.

Scenele astea nu s-au petrecut în Siria, de care oricum am uitat de când sensibilitatea ne-a fost rănită de imaginile cu copiii gazaţi. Nu, totul se întâmplă la graniţa cu România şi se întâmplă după câteva zile în care Occidentul credea că vine pacea. De fapt, era liniştea dinaintea furtunii.

Mă uit la pozele cu morţii de azi şi mi-i amintesc pe viii cu care am vorbit luna trecută, acolo, pe Maidan. „Până la capăt”, spuneau ei. „Cât mai departe de Rusia”, „un viitor mai bun pentru copiii noştri”, „libertate”, „vrem să ne conducem noi, nu Rusia, nu Uniunea Europeană”. Ochii rămân pierduţi pe cadavrele unor tineri care nu vor vedea niciodată viitorul pentru care au luptat în ultimele trei luni. Erau atât de hotărâţi, îndârjiţi, cântau, scriau, îşi povesteau visul oricărui străin avea urechi să audă, îţi arătau gloanţele care i-au ratat, taţii îţi povesteau despre copiii rămaşi acasă. Pentru ei, asta a fost până la capăt.

Ştiţi care este noul viral al oamenilor de pe Maidan? „Fuck you, Yanukovych, they’ll kill him, he’s written his own sentence” (traducerea în engleză a unui comentariu sub poza unei protestatare moarte pe una dintre baricade).

„L-aţi avut şi voi pe Ceauşescu, ar trebui să ştiţi”, mi s-a spus acolo, printre baricade. Unii chiar l-au poreclit pe Ianukovici Ianucescu.

Nimic nu este mai puternic decât dorinţa de libertate a unor oameni sătui de pumn în gură. Când nu o pot obţine paşnic, vor recurge la violenţă. „Fiecare dictator se teme de ‘momentul Ceauşescu’ (…), când singurul lucru care mai stă între dictator şi popor, frica, se risipeşte şi nu mai rămâne decât furie”, spunea Condoleeza Rice, fostul Secretar de Stat american, la finalul memoriilor ei („No Higher Honor”), povestindu-i cititorului Revoluţia din România. Pe EuroMaidan nu mai e de mult loc de frică, dar e ceva ce simţi în aerul acela negru, îmbâcsit de cauciucurile arse: e multă furie.

sursa: gandul.info