German Marshall Fund: Rusia ar fi intervenit în alegerile din cel puţin 27 de state, inclusiv în RM, utilizând atacuri cibernetice sau campanii de dezinformare

Imagine implicită

Entităţi din Rusia ar fi intervenit în scrutine desfăşurate în cel puţin 27 de state, inclusiv Republica Moldova, utilizând metode variate, precum atacuri cibernetice sau campanii de dezinformare, se arată într-un raport al Alianţei pentru Securitatea Democraţiei din cadrul German Marshall Fund.

Potrivit raportului, citat de USA Today şi organizaţia media Independent Journal Review, începând cu 2004, Rusia a intervenit în alegerile desfăşurate în Statele Unite, majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană, inclusiv Bulgaria, Franţa, Germania, Ungaria, Marea Britanie, dar şi în Republica Moldova, Turcia sau Canada.

Laura Rosenberger, directorul organizaţiei care a întocmit raportul, afirmă că scopul entităţilor ruse, care au legături directe cu Administraţia de la Moscova, este acela de a „submina instituţiile democratice din diverse locuri”.

Acest tip de activităţi documentate de Alianţa pentru Securitatea Democraţiei datează dinainte de 2004, afirmă Dov Levin, un cercetător de la Universitatea Carnegie Mellon, care a strâns informaţii despre 36 presupuse tentative ale autorităţilor sovietice sau ruse de a influenţa alegeri din întreaga lume şi 81 de tentative ale autorităţilor americane în perioada 1946-2000.

Sursa:jurnal.md