UPDATE 11:50 // Gheorghe Petic a fost condamnat la trei ani și șase luni de pușcărie, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de timp semi-închis și o amendă de 30.000 de lei. (Vezi la jos video cu momentul pronunțării sentinței) Judecătorul a pronunțat decizia peste jumătate de oră de la începutul ședinței.
UPDATE 11:30 // Gheorghe Petic a fost adus la Judecătoria Orhei. „Plahotniuc este un criminal”, iar decizia care va fi luată astăzi va fi una „criminală”.
UPDATE 11:25 // La ședință sunt prezenți și observatori de la Ambasada SUA. De asemenea, în curtea Judecătoriei Orhei sunt prezenți și susținători ai lui Gheorghe Petic. Aceștia scandează „Procurori călăi!” „Jos Mafia!”, „Vrem Justiție corectă!”.
Ofițerul în rezervă Gheorghe Petic își va afla astăzi sentința. Ședința de judecată va avea loc la Judecătoria Orhei. În aceste momente Judecătoria este împânzită de zeci de mascați.
Gheorghe Petic a fost reținut la jumătatea lunii octombrie a anului trecut. El a fost ridicat de polițiști din fața primăriei din Ungheni, fiind suspectat că ar fi violat o femeie. Acesta respinge toate acuzațiile, declarând că este un dosar politic.
De menționat că procurorii au cerut ca Gheorghe Petic să fie condamnat la patru ani de închisoare.