Ghimpu nu-l vrea pe Filat nici măcar premier interimar
Dacă până la desemnarea unui nou Guvern, Nicolae Timofti nu va propune un prim-ministru interimar la cârma Executivului, Mihai Ghimpu promite că va sesiza Curtea Constituțională. Potrivit liberalului, Curtea a emis anterior două articole asemănătoare.
Acesta îi sugerează Președintelui să nu cadă în plasa provocărilor. „Domnule preşedinte, nu vă lăsaţi provocat de consilieri sau chiar de însuşi fostul prim–ministru. Îndepliniţi hotărârile Curţii Constituţionale. Nimeni nu poate să le interpreteze. Toţi suntem obligaţi să le executăm. Preşedintele este obligat să numească din rândul membrilor Guvernului un premier interimar. Dacă nu o va face, eu voi sesiza CC şi dacă nu o va face nici atunci, o să vă spun atunci ce urmează”, a declarat Mihai Ghimpu.
În replică, Nicolae Timofti susține că normele constituționale la care se referă liderul liberal, sunt din 1999-2000 și nu mai sunt în vigoare.
Amintim că după ședința de ieri a partidelor din fosta Alianță cu Nicolae Timofti, Președintele democraților, Marian Lupu, a menționat că este gata să examineze candidatura lui Vlad Filat cu o condiție. Îl vor accepta, dacă va fi convins că există o majoritate format în Parlament.
Precizăm că după consultările de ieri, Nicolae Timofti a anunțat că termenul pînă la desemnarea noului premier, ar putea să se prelungească.